Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MRU: Noua putere a apărut pe hoţie, nu a furat scaune în Parlament, au fost cumpărate conştiinţe

Publicat in Gandul, duminică 15 iulie 2012 · ·

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, duminică, la Arad, că noua putere din România "a apărut pe hoţie", dar nu pentru că a furat scaune în Parlament, ci pentru că "au fost cumpărare conştiinţe", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ungureanu a ţinut, duminică seară, în incinta Palatului Culturii din Arad, un discurs în faţa a aproximativ cinci sute de simpatizanţi ai Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, în marea lor majoritate membri PDL.

Ungureanu şi-a început discursul mulţumindu-i primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PDL), pentru organizarea evenimentului.

"Este una dintre cele mai calde primiri de care m-am bucurat vreodată", a spus Ungureanu.

În discursul său, Ungureanu a criticat intens noua putere şi demersurile de suspendare a "preşedintelui legitim".

"În fruntea ţării este un prim-ministru care a plagiat, adică a furat, a furat o carte. Un prim-ministru care a minţit. La Cotroceni, ca interimar, se află un preşedinte care a venit la muncă în Parlament unu la sută, un procent din timpul de lucru, adica cinci minute din serviciul dumneavostră într-o zi", le-a spus fostul premier celor prezenţi.

Ungureanu a reproşat actualei puteri că a făcut promisiuni, precum mărirea salariilor şi a pensiilor, "iar astăzi o pâine costă mai mult decât acum trei luni, un litru de benzină costă mai mult decât acum trei luni".

"Noua putere a apărut pe hoţie. Nu a furat un scaun din Parlament, au fost cumpărare conştiinţe. În cazul în care cumperi parlamentari, promiţând marea cu sarea, îi faci să voteze inclusiv împotriva preşedintelui legitim al acestei ţări. Puteţi să aveţi încredere în asemenea oameni?", s-a adresat Ungureanu celor prezenţi, care au strigat "Nuuuuu!".

El le-a cerut celor de faţă să meargă acasă şi să-şi îndemne familiile să se ducă la referendum şi să voteze împotriva demiterii lui Traia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 31 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 41 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 46 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 34 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°