Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui afirmă, referitor la cazul bărbatului de 29 de ani mort după o anestezie, că în urma anchetei interne s-a stabilit că este vorba despre "o situaţie nefericită, neimputabilă", pacientul neavând vreo boală care să nu permită efectuarea anesteziei.
Conducerea spitalului vasluian susţine că ancheta internă a vizat doat latura administrativă, iar din acest punct de vedere niciun cadru medical nu este vinovat.
"Ancheta noastră nu a vizat decât latura administrativă a acestui caz şi, din acest punct de vedere, nu am găsit niciun cadru medical vinovat. Considerăm că au fost respectate toate procedurile. S-a făcut consultul preanestezic şi pacientul nu avea niciun fel de morbiditate (n. r.- boli anterioare) care să nu permită efectuare anesteziei. De aceea, noi o considerăm o situaţie nefericită, neimputabilă şi avem toată compasiunea pentru familie", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a declanşat, miercuri, o anchetă internă în cazul tânărului de 29 de ani care, în urma cu o săptămână, a murit la scurt timp de la administrarea unui anestezic, vizate fiind mai multe cadre medicale din secţiile neurochirugie şi anestezie terapie intensivă.
Comisia de anchetă a verificat dacă medicii şi asistentele au respectat protocoalele în ceea ce priveşte intervenţia chirurgicală asupra tânărului care urma să fie operat de hernie de disc.
De asemenea, conducerea SJU Vaslui a sesizat în scris şi Colegiul Medicilor.
Tot în acelaşi caz, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui desfăşoară o anchetă, în urma unei sesizări făcute de Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, acolo unde bărbatul de 29 de ani a murit după ce fusese transferat în stare critică de la SJU Vaslui.