Senatorul PSD Dan Şova a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că "butonul 3”" la care făcea referire preşedintele suspendat Traian Băsescu, este butonul de coordonare al corupţiei, el apreciind că, din această cauză, nu a ştiut de buton Ion Iliescu şi nu l-a găsit Crin Antonescu.
"Eu m-am gândit şi mi-am dat seama: cred că butonul 3 este butonul de corupţie. Ăsta cred că este secretul pentru care nu-l cunoştea nici Ion Iliescu, n-a reuşit să-l găsească nici Crin Antonescu. Butonul 3 e butonul corupţiei şi probabil este doar al lui Traian Băsescu. Butonul de coordonare a corupţiei, ăla este butonul 3", a spus Dan Şova.
El a spus că Traian Băsescu încearcă să provoace USL la o discuţie despre cinste şi corectitudine şi că, în replică, doreşte să-l provoace pe preşedintele suspendat la o discuţie despre miciună şi ticăloşie.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu este curios cine ar răspunde dacă ar apăsa butonul 3 al telefonului din biroul de la Palatul Cotroceni, apreciind că afirmaţiile pe această temă ale preşedintelui suspendat Traian Băsescu sunt "o mică manevră de campanie".
Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat, sâmbătă, că el nu a avut la biroul prezidenţial de la Palatul Cotroceni un "telefon cu nu ştiu câte butoane, în care al treilea să fie Mefisto care iese din eter", iar afirmaţia lui Traian Băsescu pe această temă i se pare " o glumă nesărată".
Preşedintele suspendat Traian Băsescu, i-a recomandat preşedintelui interimar, Crin Antonescu, să folosească telefonul negru din biroul său de la Palatul Cotroceni, să apese al treilea buton pentru a-i răspunde "un om care ştie să îi spună exact cine a făcut rău României".
"Am înţeles că domnul preşedinte interimar al republicii a făcut un apel la mine legat de denigrarea ţării în străinătate. Este evident că a rămas la