Unii nu i-au dat nicio şansă pentru că era bătrână. Alţii au criticat-o pentru că şi-a neglijat copiii şi obligaţiile de gospodină. Dar toţi detractorii şi-au înghiţit vorbele când Fanny a devenit prima femeie cvadruplu medaliată cu aur la aceeaşi ediţie a J.O. şi a oferit un exemplu demn de urmat pentru toate femeile din lume.
La câteva momente după ce Regele George al VI-lea a declarat Jocurile celei de-a XIV-a Olimpiade deschise şi sprinterul John Mark a aprins Flacăra Olimpică pe stadionul Wembley, Arhiepiscopul de York, Cyril Garbett, s-a adresat mulţimii. "Când Jocurile se vor termina, cei care au participat se vor întoarce acasă ca purtători de torţe, dar nu vor duce flacăra care abia a fost adusă în arenă, ci flacăra bunăvoinţei care arde în inimile lor şi care va continua să ardă mult timp după ce Flacăra Olimpică va fi stinsă", a spus el.
Fanny Blankers-Koen, numită atleta secolului de Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism în 1999 la o gală în Monte Carlo, nu a fost însă prezentă să audă acele cuvinte. Soţul şi totodată antrenorul ei, Jan Blankers, i-a interzis să defileze cu echipa Olandei la Ceremonia de Deschidere, spunând că este "prea obositoare". Dar olandeza, care avea să repete performanţa lui Jesse Owens de la Berlin, de a cuceri patru medalii de aur, a îmbrăţişat mai bine decât toată lumea cuvintele arhiepiscopului.
Femeia lăudată pentru performanţele obţinute pe pista umedă de zgură de pe Wembley şi supranumită "Gospodina Zburătoare" sau "Olandeza Zburătoare", avea 30 de ani şi era mama lui Jantje, un băiat de şase ani, şi a Fannekei, o fetiţă de trei ani.
Născută la Baarn, în Utrecht, Fanny a fost încurajată de tatăl ei, Arnold Koen, un fermier care concurase la aruncarea discului şi a greutăţii, să se apuce de atletism. Impresionat de efervescenţa ei - obişnuia să fugă de la o treabă
