Pentru prima dată în istoria sa, România are un preşedinte uzurpator.

Oficial i se spune preşedinte interimar, dar el a ajuns la Palatul Cotroceni printr-o enormă operaţiune de uzurpare.

Situaţia nu seamănă cu cea de la suspendarea din 2007, când Nicolae Văcăroiu a ajuns preşedinte interimar din poziţia legitimă de şef al Senatului. Era numărul 2 în stat, a devenit - pentru o lună - numărul 1 în stat. În schimb, Crin Antonescu era ultimul dintre senatori (în privinţa prezenţei la vot) în dimineaţa de 3 iulie 2012, preşedinte al Senatului în seara aceleiaşi zile, pentru a deveni preşedinte al României pe 6 iulie. În patru zile, pornind din coada plutonului parlamentar, a cucerit două redute - preşedinţia Senatului şi pe cea a ţării - fără a se supune vreunui vot popular! Iar pentru a-şi atinge scopul, a pus umărul la reuşita unui puci care l-a ajutat să uzurpe, de marţi până vineri, primele două poziţii în stat. Ambiţiilor sale nu le-au rezistat nici legi, nici instituţii, nici oameni.

Era de aşteptat ca, odată instalat la Cotroceni, Crin Antonescu să intre în rolul preşedintelui mediator, plasat între taberele politice, pentru a-i da o lecţie de echidistanţă titularului de mandat, Traian Băsescu. Ar fi fost o bună ocazie de a arăta ce fel de preşedinte ar fi el, dacă românii l-ar alege ca succesor al lui Băsescu. O conduită corectă a lui Antonescu, în cele trei săptămâni la Cotroceni, ar fi putut influenţa şi deznodământul referendumului din 29 iulie, contribuind la demiterea lui Băsescu. Chiar şi cu riscul de a fi păcăliţi, destui oameni ar fi spus: iată, în sfârşit, un preşedinte care nu trage cu ai lui!

Dar ţi-ai găsit omul... Chiar în ziua instalării sale la Cotroceni, Crin Antonescu a îmbrăcat găunoasa haină de partid, maimuţărindu-i pe adversarii USL şi răţoindu-se la Europa. Partizanatul grosolan a continuat prin conferinţa de pres