Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu afirmă că declaraţia sa privind crearea majorităţii în Parlament prin cumpărarea de voturi, a fost scoasă din context, dar că are suspiciuni "asupra mecanismelor care au determinat traseismul", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezent la Arad pentru a se întâlni cu simpatizanţii Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, jurnaliştii i-au solicitat, duminică, într-o conferinţă de presă, lui Mihai Răzvan Ungureanu, să facă publice numele parlamentarilor care ar fi luat bani ca să formeze majoritate în favoarea USL, cum ar fi declarat anterior, fostul premier afirmând că declaraţia sa "a fost extrasă din context".
'Nu am făcut niciun secret din a spune că există suspiciuni asupra modului în care s-a constituit majoritatea parlamentară, asupra mecanismelor care au determinat traseismul. Ceea ce am văzut extras (în presă - n.r.) face abstracţie de la contextul în care am pronunţat acel lucru. Este vorba de această suspiciune care este puternică şi foarte serioasă. Sunt convins că în cazul în care aceste suspiciuni sunt fundamentate, instituţiile abilitate îşi vor exercita competenţele, îşi vor face treaba. Toate aceste lcururi vor ieşi la suprafaţă la momentul oportun", a spus fostul premier.
Preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, l-a somat public, duminică, pe fostul premier Mihai Ungureanu, solicitându-i ca în 24 de ore să comunice Parchetului General numele parlamentarilor despre care a afirmat că au fost "cumpăraţi", primind bani în schimbul voturilor.
"Îi amintesc lui Traian Băsescu ce spunea Mihai Răzvan Ungureanu acum câteva zile - că în România se cumpără parlamentari pentru că el a văzut cu ochii lui aşa ceva. Eu cred că, dacă Mihai Răzvan Ungureanu nu spune cine sunt acei parlamentari cumpăraţi, el devine tăinuitor. El personal spune că a văzut un parlamentar care a luat bani ca