O fată de 16 ani, din municipiul Brașov, a sesizat vineri Poliţia faptul că, în noaptea de 12/13 iulie 2012, aflându-se într-un imobil din municipiu, a fost obligată de un bărbat să întreţină cu acesta relaţii sexuale.
În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat pe individ, în numai câteva ore de la sesizare. Braşoveanul de 30 de ani a fost reținut suspectul şi a fost prezentat apoi magistraților brașoveni cu propunere de arestare preventivă, care în urma probelor administrate de polițiști au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru infracţiunea de viol.