Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt condiţiile demisiei lui Traian Băsescu în cazul în care referendumul nu va fi validat

Publicat in Romania Libera, duminică 15 iulie 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că în situaţia în care la referendum vor veni sub 50% din alegători, votul fiind majoritar împotriva sa, va relua propunerea către partidele politice de a-şi abandona mandatul cu condiţia revizuirii Constituţiei.

Întrebat, la Realitatea TV, cum va reacţiona în situaţia în care participarea la referendum va fi sub 50%, iar votul majoritar împotriva sa, Băsescu a răspuns: "Conform legii".

Moderatorul a insista şi a cerut specificaţii, întrebându-l pe Traian Băsescu dacă în această situaţie se va întoarce la Cotroceni.

"Voi reacţiona conform legii după rezultatul referendumului. Voi ţine cont şi de opinia publică. În cazul în care referendumul nu e valid, voi propune din nou să renunţ la mandat pentru organizarea simultană de alegeri prezidenţiale şi parlamentare.

Eu vreau să se valideze referendumul cu un rezultat. Îi invit pe toţi care înţeleg situaţia sâ participe la vot."

Traian Băsescu a declarat că vede ca posibilă coabitarea cu USL după referendum, în situaţia în care se va menţine la Cotorceni, el subliniind că a crezut mult în coabitare şi a stimulat-o.

"Am crezut mult în coabitare, pentru a evita instabilitatea politică. Eram sigur că va merge. A fost o campanie electorală pentru locale în care nu am scos niciun cuvânt. Nu am avut reacţii împotrivă. Am tolerat şi plecarea la Consiliu împotriva Constituţiei. Cu toate astea, a fost începută procedura de suspendare.

Mai bine de 1 an, opoziţia nu a intrat în Parlament atacând virulent orice măsură. Nu puteţi pune pe seama Puterii deprecierea politicii.

Din 2010, nu am reuşit să transmitem corect mesajele şi unele decizii au fost văzute ca lucruri făcute împotriva populaţiei."

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a susţinut că fostul senator Dan Voiculescu, plus 19 parlamentari pe care i-a numit "puş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suveranista Diana ȘOȘOACĂ în Parlamentul European: Dumnezeu nu e vaccinat. Încetaţi cu această dictatură!

Gandul acum 29 minute
Diana Șoșoacă a avut o nouă intervenție incendiară în Parlamentul European despre variola maimuței(Mpox), de data aceasta, și a măsurilor care trebuie luate, la nivel de Uniune, împotriva acestei boli. Suveranista a acuzat din nou U.E. că vrea să de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum o ora
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 50 minute
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum o ora
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Nuțu Cămătaru, „vizitat” de mascați! Polițiștii au găsit din nou animale exotice în curtea interlopului

Wall-Street.ro acum 54 minute
Poliţiştii ilfoveni au găsit pe domeniul pe care se află casa interlopului Nuţu Cămătaru, mai multe exemplare de animale şi păsări exotice a căror deţinere de către persoane fizice este interzisă, în urma unor percheziţii privind furtul unui cal de

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 3 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 33 minute
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

CSAT a analizat Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034: România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă

News.ro acum 2 ore
CSAT a analizat, joi, Planul de înzestrare a Armatei României 2025 – 2034, arătând că România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru

Contre între Nicușor Dan și Daniel Băluță pe autorizația de consolidare a planșeului de la Unirii / Primarul sectorului 4: „ Această structură stă să se prăbuşească”

HotNews acum o ora
Primarul general, Nicușor Dan, spune că Primăria Sectorului 4 a solicitat Primăriei Capitalei emiterea autorizației în regim de urgență pentru începerea lucrărilor la planșeul de la Piața Unirii, dar prevederile legale nu permit ca documentul să fie

Parlamentul European cere ridicarea restricțiilor care împiedică Ucraina să lovească „ținte legitime” în Rusia

HotNews acum 2 ore
Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţi

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

22°
joi

16°/22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°