Nichita Stănescu spunea că muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare. "De drag de Nichita am vrut să fac o altă frază, măcar pe jumătate la fel de bună. Nu există muzică fără iubire şi nu există iubire fără iertare. Iar iertarea nu poate fi decât într-un sens: vertical, aşa cum e revelaţia, aşa cum sunt brazii. Şi aşa cum este zborul ciocârliei”, spune Adrian Naidin. Deşi are o structură şi o educaţie orientate spre clasic, Naidin a experimentat cu aceeaşi bucurie, de-a lungul timpului, şi etno-jazz (în grandiosul spectacol "Damian’s Fire” - montat de Damian Drăghici în 2001 la Bucureşti), a colaborat cu compania de teatru Alekton din Atena, a conlucrat şi cu Lucas Molina pentru un spectacol de flamenco. Şi asta nu e tot. Printr-o vorbă bine pusă de Ion Caramitru, producătorul filmului "The Necessary Death of Charlie Countryman” a ajuns la un concert de-al lui Naidin şi uite aşa apare românul nostru pe coloana sonoră, realizată de Moby. Pelicula este regizată de Fredrik Bond, iar scenariul este semnat de Matt Drake, responsabil şi pentru filmul "Project X”.

Jurnalul Naţional: De unde ai răsărit?

Adrian Naidin: Din Cluj-Napoca, în 1974. Când am venit în Bucureşti, sufeream de complexul superiorităţii. Credeam că dacă vin din Cluj, eu sunt cel mai tare. Dar n-a fost chiar aşa. Am fost primit în Bucureşti aşa cum nu am fost niciodată primit acasă. Chiar am fost alungat de la Filarmonica din Cluj. În schimb, oamenii de la Orchestra Naţională Radio m-au primit extraordinar...

Jurnalul Naţional: Eşti sută la sută clujean? După numele Naidin, n-aş zice.

Adrian Naidin: M-am născut şi am trăit 30 de ani în Cluj. Tatăl meu este din Oltenia, deci 50% sunt oltean. Mama mea este din Basarabia, deci 50% sunt moldovean şi 50% sunt ardelean, căci acolo am crescut. Deci sunt 150% român. Numele Naidin vine, din partea tatălui, bineînţeles, şi