Locuitorii din Micești ne-au sesizat mai multe probleme legate de lucrările de amenajare a carosabilului pe DN74 – strada Zlatnei. Lucrările presupun extinderea şi amenajarea reţelelor stradale, rigole şi canale subterane pentru utilităţi și ridicarea nivelului trotuarului. Mizeria, praful și gălăgia sunt doar câteva din problemele reclamate de locuitorii de pe strada Zlatnei.
Locuitorii din Miceşti, dar şi cei care tranzitează DN74 pentru a ajunge în Munţii Apuseni sunt puşi la încercare, de câteva luni bune, de şantierul care parcă nu se mai termină. Oamenii se plâng că nu au acces în propriile gospodării şi, mai mult, când plouă torențial, apa care ar fi trebuit să se scurgă în șanțuri se scurge în curțile lor, afectându-le locuințele.”S-a ridicat bordura, ne vine apa de pe alee în curte, de asta suntem nemulțumiți”, a declarat un localnic din Micești.
Nici de mașinile de mare tonaj nu au scăpat, aceștia spun că locuințele lor sunt zguduite atunci când trec TIR-urile cu lemne sau alte autocamioane.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=101359
Locuitorii din Micești ne-au sesizat mai multe probleme legate de lucrările de amenajare a carosabilului pe DN74 – strada Zlatnei. Lucrările presupun extinderea şi amenajarea reţelelor stradale, rigole şi canale subterane pentru utilităţi și ridicarea nivelului trotuarului. Mizeria, praful și gălăgia sunt doar câteva din problemele reclamate de locuitorii de pe strada Zlatnei.
Locuitorii din Miceşti, dar şi cei care tranzitează DN74 pentru a ajunge în Munţii Apuseni sunt puşi la încercare, de câteva luni bune, de şantierul care parcă nu se mai termină. Oamenii se plâng că nu au acces în propriile gospodării şi, mai mult, când plouă torențial, apa care ar fi trebuit să se scurgă în șanțuri se scurge în curțile lor, afectându-le locuințele.”S-a ridicat bordura, ne vine apa de pe alee în curte,