Ostffyasszonyfa a fost, până pe la începutul Primului Război Mondial, o banală gară din vestul Ungariei, în apropierea actualei granițe cu Austria a vecinilor noștri. Denumirea, numai bună pentru teste de logopedie, a dat însă, în 1915, și numele celui mai mare lagăr de prizonieri al Monarhiei Austro-Ungare. Gara Ostffyasszonyfa Lăgărul de la Ostffyasszonyfa. 1916 Parcul din centrul lagărului Pod cu cinci arcade din interiorul lagărului

Despre existența lagărului de la Ostffyasszonyfa aflasem în 2005, dar informațiile primite atunci erau puține. Între timp, fără a face din subiect o obsesie, am mai strâns date căutând pe www, prin anticariatele Budapestei și prin cele online. Așa am dat de două broșuri interesante, principalele surse ale acestui text: 1. Laky Rezső (1971) Istoria lagărului de prizonieri de la Ostffyasszonyfa/Ostffyasszonyfai fogolytábor tőrténete și 2. Csák Zsófia (2006) Istoria lagărului de răboi de la Ostffyasszonyfa. 1915-1918/ Az Osstfyasszonyfai hadifogolytábor tőrténete. 1915-1918.

Îmi lipseau, însă, ilustrațiile. Recent, am reușit să procur, cu bunăvoința celor de la Muzeul Savaria din Szombathely (Ungaria), deținătorii drepturilor de autor, și cu ajutorul actualului primar din Ostffyasszonyfa, domnul Gecse József, căruia îi mulțumesc și pe această cale, un pachet de fotografii de arhivă realizate în lagăr pe vremea când încă funcționa.

Așadar, câteceva despre povestea lagărului, plus ilustrațiile cu pricina.

În cei patru ani de război (1915-1918), în cele cca. 40-50.000 de locuri câte aveau barăcile lagărului, au fost internați în jur de 160.000 de prizonieri de diverse nații: sârbi, ruși, italieni, evrei, ucrainieni, lituanieni și români. O mare parte a lor (cca. 10.000) nu s-au mai întors niciodată acasă. Aceştia au fost înhumaţi în cimitirul lagărului, singurul care mai amintește de drama celor care au