Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat cădacă nu se va valida referendumul, va ţine cont şi de votul opiniei publice şi va readuce în discuţie întreruperea mandatului în octombrie, cu condiţia revizuirii Constituţiei şi trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri. "Dacă nu se va valida referendumul, voi acţiona conform legii, deci vedem dacă merg la Cotroceni. Voi ţine cont şi de opinia publică, o să readuc în discuţie să îmi întrerup mandatul în octombrie pentru alegeri simultane cu condiţia revizuirii Constituţiei şi trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri", a spus Băsescu.
El a precizat că acţiunea de suspendare este "o lovitură dată instituţiilor statului, aproape militar, în numele puşcăriabililor. "Nu am spus puşcăriaş, ci puşcăriabil. Sunt 19 parlamentari cu dosare penale, plus cei trei incompatibili. Plus Voiculescu. Despre ce dosare este vorba? Este minciuna puşcăriabililor. Din câte ştiu eu nu am niciun dosar penal, nicio reclamaţie. Dosarul din casa Mihăileanu a fost închis, apartamentul l-am primit legal . Povestea Flotei, dosarul este închis. Nu este nicio legătură, sunt abordări propagandistice", a declarat preşedintele la Realitatea TV. Preşedintele suspendat a precizat că oficialilor europeni li s-a părut că a fost o execuţie fără judecată în 36 de ore. "Nimeni nu acceptă că un preşedinte ales este executat într-o execuţie sumară. Un preşedinte este ales cu 51%, este cinstit după opt ani de mandat să-l împingi să obţină tot 50% plus unu. Eu ştiu ce misiune imposibilă îmi asum". a precizat Traian Băsescu. "Am fost întrebat de doamna Merkel, era perfect informată de la ambasadă, s-au restabilit atribuţiile CCR am spus "nu". S-au retras ordonanţele de urgenţă care vizau preluarea Monitorului Oficial, am spus "nu". Am mai avut o întrebare legată de cum decurge procedura de suspendare, dacă e reglementată în Constitu