Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China va reduce taxele pe profit ale firmelor străine cu până la 50%

Publicat in Adevarul, luni 16 iulie 2012 ·

China va tăia taxele pe profiturile firmelor străine care pot fi retrase din ţară cu până la 50% după ce reglementările fiscale au fost relaxate pentru a încuraja investiţiile străine.

Această măsură se va aplica, de asemenea, dividendelor plătite de companiile listate pe bursa din China către acţionarii străini prin intermediul schemei Qualified Foregin Institutional Investor. În ambele cazuri, reducerea de taxe va fi valabila doar pentru companiile şi acţionarii din ţările care au stabilit, deja, acorduri fiscale cu China, precum Marea Britanie, anunţă publicaţia financiară „Financial Times”.

Mediu mai prietenos

Aceste măsuri vor ajuta companiile să economisească miliarde de dolari, fapt care va duce la repatrierea unei părţi mai semnificative a profiturilor înregistrate dar va şi încuraja aceste companii să investească mai mult pe piaţa chinezească, susţin experţii KPMG. Companiile americane, însă, nu vor putea beneficia de această măsură, ele fiind taxate la nivel global de către autorităţile americane.

„Situaţia economică generală din ultimii ani a făcut ca China să fie nevoită să creeze un mediu mai prietenos pentru investitorii străini”, a declarat Khoon Ming Ho, analist la KPMG China. „Aceste măsuri survin exact în perioada în care multe companii aplică pentru dreptul de a transmite dividendele de jumătate a anului”.

Relaxarea politicii fiscale

Această relaxare a politicii fiscale survine după aproape un an de consultării între autorităţile fiscale chinezeşti, experţi şi companii. Efectul acestora va fi o simplificare şi o creştere a rapidităţii procesului de reducere a taxelor plătite pe dividende de la 10% la 5%, în funcţie de ţara de reşedinţă a proprietarului.

Anul trecut, nivelul dividendelor repatriate s-a ridicat la 65 de miliarde de dolari, conform Administraţiei de Stat a Schimburilor Valut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4 în Vrancea chiar după deschiderea secţiilor de votare

Mediafax acum 16 minute
Un cutremur de intensitate medie s-a produs duminică în zona Vrancea. Mişcarea seismică a fost înregistrată la puţin timp după deschiderea secţiilor de votare. Seismul a avut magnitudinea 4.

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 20 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Județul în care s-au dat amenzi de 7.500 de lei pentru continuarea campaniei electorale, cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale

Adevarul acum 32 minute
Autoritățile din Botoşani au aplicat sâmbătă, 23 noiembrie, şase sancţiuni contravenţionale pentru continuarea propagandei electorale, amenzile fiind în total de 7.500 de lei. Polițiștii cercetează alte cinci cazuri.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 24 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°