Ura a învins. Iubirea a fost înfrântă, măcelărită. De ce vă bateţi oameni buni? Ce uriaş mecanism de învrăjbire a fost pus în lucrare şi cine l-a urnit? Ne batem pentru Băsescu! Ne urâm pentru Băsescu! Ne-am dezvăţat de iubire şi respect din motive de Băsescu. Nu-i o miză prea mică, aproape ridicolă, pentru a ne dezmembra şi dezbina? Trăiesc într-o ţară în care fiecare se simte îndreptăţit să-l urască pe celălalt, iar iubirea a devenit infirmitate. Citesc aceste cuvinte pe care le-am înşirat aproape mecanic.
Pe 29 iulie Băsescu va deveni trecut. Va rămâne o pată neagră, urâtă, stătută, de nerememorat a istoriei noastre. Mă asigură un prieten, ales recent primar, pe o vale lungă şi lată şi muntenească a Prahovei mele natale. Aici, zice el, şi-l ştiu om întreg, 90 la sută din cetăţeni îl detestă pe Băsescu. Vor vota DA alungării lui, iar el va merge, pentru prima dată după 22 de ani de furt şi minciună, în care a fost de toate şi mereu şef, în faţa legii. Iar legea nu-l va ierta. Şi ce-i cu asta?
Cine a întrebat? Cine a pus o asemenea întrebare neroadă? Eu. Eu am întrebat. La ce folos? Lumea, cea care se săruta şi se îmbrăţişa pe străzi în 89, oameni care nu se văzuseră niciodată şi totuşi îşi împărtăşeau iubire, acea lume a fost asasinată. Traian Băsescu, alungat în 29 iulie, va rămâne prin ura pe care a sădit-o, prin mizeria minciunii, prin spurcăciunea pe care a sădit-o şi care, mă tem, va fi greu, dacă nu imposibil de şters, din rufăria sufletească a poporului român. Sunt un om care scrie. Viaţa mea a avut şi are un sens în profesia scrisului. Niciodată, niciodată nu mi-au fost adresate atâtea insulte ca în anii în care am avut ghinionul să descopăr că politicianul Băsescu este un escroc. M-am simţit dator să spun, cu toate riscurile, adevărul. Niciodată asupra scrisului meu, când el descoperea, poate prea frust, poate prea curajos, micimea şi pungăş
