Sâmbăta trecută, Dana Rogoz şi Radu Dragomir s-au căsătorit într-un peisaj de vis, la Palatul Mogoşoaia. Mirii au organizat totul până la cel mai mic detaliu, multe dintre decoraţiuni fiind realizate chiar de Dana. Sâmbăta trecută, Dana Rogoz şi Radu Dragomir s-au căsătorit într-un peisaj de vis, la Palatul Mogoşoaia. Mirii au organizat totul până la cel mai mic detaliu, multe dintre decoraţiuni fiind realizate chiar de Dana.
Dana Rogoz (26 de ani) şi Radu Dragomir (45 de ani) şi-au făcut apariţia la nunta lor într-un mod inedit: pe o bicicletă roşie, cu două locuri, pe care au pedalat amândoi. Petrecerea a fost organizată de Dana şi Radu în cel mai mic detaliu. Iar unele decoraţiuni au fost confecţionate de Dana însăşi, care a ţinut ca totul să fie cât mai personalizat. Rochia miresei a impresionat prin simplitatea ei, la fel şi cele ale celor cinci domnişoare de onoare. Printre acestea s-au numărat şi Adela Popescu, şi Laura Cosoi. La rugămintea mirilor, invitaţii s-au abţinut de la unul dintre cele mai cunoscute ritualuri de nuntă: răpitul miresei.
La nuntă au luat parte, printre alţii, Andreea Esca şi Alexandre Eram, Cabral şi Andreea Ibacka, Radu Vâlcan, Amalia Enache, Iulia Vântur, Răzvan Fodor, Pavel Bartoş, Adelina Chivu, Alina Chivulescu, Aylin Cadâr.