Mai mulţi arhitecţi, specialişti în urbanism, studenţi dar şi reprezentanţi ai autorităţii locale şi-au dat săptămâna trecută întâlnire la Făgăraş. Totul cu ocazia deschiderii proiectului „Atelierul de urbanism al Ţării Făgăraşului“, proiect care a încercat, prin intermediul specialiştilor în mediu construit, să reconfigureze centrul istoric al municipiului nostru.
Prima ediţie a Atelierului de Urbanism
În cadrul primei întâlniri, de luni, 16 iulie, oaspeţii le-au prezentat edililor locali şi invitaţilor ceea ce îşi propun să realizeze în cadrul acestui priect. „Atelierul de urbanism Ţara Făgăraşului este anul acesta la prima ediţie şi scopul e de a atrage puţin atenţia breslei arhitecţilor asupra zonelor oraşelor mici, a zonelor care nu au stârnit până acum interesul. Ne dorim să fie o primă ediţie în care să încercăm să rezolvăm mai multe probleme cu privire la calitatea spaţiului urban, pentru că avem dreptul şi la un mediu construit de calitate, la fel cum avem dreptul la educaţie sau servicii de sănătate. Avem în vedere şi calitatea spaţiului rural şi a zonelor turistice care au fost victimele unor dezvoltări discutabile în ultima vreme“, a spus Mihai Racu, doctorand în arhitectură, coordonatorul proiectului.
Tinerii au fost îndrumaţi de specialişti în domeniu. Unul dintre cei mai importanţi este Susan Parham, şeful Departamentului de Urbanism de la Universitatea Hertfordshire din Londra. „Am mai lucrat până acum în România şi ne-am gândit cum putem da formă unor oraşe, dar şi zonelor rurale. Mă interesează să lucrez cu oamenii pentru a putea aduce îmbunătăţiri practice în aceste zone“, a spus dr. Susan Parham.
Autorităţile locale şi-au arătat deschiderea faţă de acest proiect şi spun că îl vor susţine cu tot ceea ce este necesar.
Schiţe preliminarii pentru Centrul Istoric
După o temeinică documente