Duminica aceasta, muzeul ASTRA din Sibiu a luat în primire ”Casa de aur” din Roșia Montană, o clădire veche din 1830, care spune povestea tradiției de două milenii a mineritului aurifer din inima Apusenilor. Ea este o gospodărie tipică pentru arhitectura vernaculară din zona Roșiei Montane.
Aflat într-o stare precară de conservare, imobilul a fost cumpărat de Roșia Montană Gold Corporation în 2006, iar ulterior a fost donat muzeului ASTRA Sibiu.
Restaurarea s-a realizat în cadrul Proiectului Centrului Cultural de Restaurare-Conservare al muzeului ASTRA Sibiu, implementat cu ajutorul unui grant al Mecanismului Financiar SEE finanțat de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Lucrările de desfacere și relocare au fost efectuate de specialiștii muzeului în 2009. Ulterior, lemnul a fost supus unui proces de restaurare, iar clădirea a fost reconstruită în incinta muzeului, în zona tematică a mineritului tradițional.
„Ca deținător al celei mai mari structuri etnomuzeale din România, ASTRA a desfășurat un program de cercetare pentru identificarea unei gospodării de miner aurifer pentru a întregi panoplia ocupațiilor tradiționale românești ilustrate în spațiul muzeal în aer liber. În cadrul acestui program, am identificat casa din comuna Roșia Montană și ne-am bucurat că proprietarul, compania Roșia Montană Gold Corporation, a fost deosebit de receptiv la propunerea noastră de colaborare. Prin adăugarea casei minerului aurar în complexul nostru le oferim vizitatorilor ocazia de a afla mai multe date despre această tradiție de două mii de ani a Apusenilor”, a declarat Ștefan Ciprian Anghel, director în cadrul muzeului și responsabilul de proiect, cu ocazia inaugurării casei.
Adrian Gligor, vicepreședintele pentru Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă al RMGC, a explicat implicarea companiei în proiectele de punere în valoare a patrimoniului. „Acordăm o impo