Criza datoriilor greceşti, situaţia politică de la Atena şi impactul acestora asupra zonei euro nu pot fi ignorate de către investitori, susţine un important analist pe piaţa valutară.
„După peste doi ani şi jumătate de criză, pieţele au obosit să tot mai audă de Grecia. Cu toate acestea, experienţa arată că reprezintă o greşeală să ignori evenimentele de la Atena pentru o perioadă mai îndelungată”, a declarat Simon Derrick, preşedintele departamentului de cercetare pe piaţa valutară la Bank of New York Mellon, citat de CNBC.
„Canarul din mina de cărbune”
„Deşi este tentant să consideri Grecia drept doar o mică parte a economiei zonei euro, adevărul simplu este că această ţară a reprezentat canarul din mina de cărbune pentru multe evoluţii ale evenimentelor din restul regiunii”, a declarat Derrick în cadrul unei note de cercetare în care el prezice o vară agitată pentru economia globală.
Noul guvern de coaliţie de la Atena încearcă, în prezent, să negocieze eliberarea următoarei tranşe din fondul de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional pe fondul rapoartelor că programul de austeritate financiară a Greciei este complet deraiat.
Situaţie financiară critică
Cum următoarea tranşă nu va fi eliberată înainte de luna septembrie, Derrick avertizează că situaţia financiară a Greciei este pe muchie de cuţit: „guvernul de la Atena este nevoit să spere că va reuşi să se împrumute pe termen scurt la mijlocul lui august pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor”, se arată în nota lui Derrick.
„Această situaţie ar fi deplorabilă chiar şi în condiţiile în care electoratul ar fi susţinut politica acomodativă a guvernului faţă de cererile troicii financiare”, susţine Derrick, care menţionează un sondaj publicat la sfârşitul săptămânii trecute în care nu mai puţin d