Manipularea dobânzilor la nivel global putea fi evitată din 2007. Autorităţile americane şi britanice nu au intervenit, deşi aveau informaţii despre conduita dubioasă a celor de la Barclays. Sursa: Foto: Reuters
Departamentul american al Justiţiei adună elemente pentru a instrumenta procese penale împotriva unor instituţii financiare şi angajaţi ai acestora în scandalul manipulării dobânzilor LIBOR de către banca britanică Barclays. Între timp, apar informaţii conform cărora acest scandal uriaş care a zguduit lumea bancară putea fi evitat dacă autorităţile ar fi intervenit la timp.
Documente scoase în aceste zile la lumină indică faptul că Rezerva Federală Americană ştia încă din 2007, de la un angajat al băncii, că Barclays manevra rata dobânzilor pe piaţa interbancară. Scandalul a izbucnit abia la finele lunii trecute, conducerea băncii, în frunte cu directorul general al Barclays, fiind decapitată.
După cum au declarat oficiali guvernamentali, citaţi de "The New York Times", printre persoanele examinate se află agenţi de bursă ai Barclays. Autorităţile prevăd instrumentarea unor dosare penale împotriva a cel puţin unei bănci, în cursul acestui an. Reprezentanţii Barclays au anunţat luna trecută că au ajuns la o înţelegere cu Autorităţile de reglementare din SUA şi Marea Britanie, astfel încât să plătească penalităţi în valoare de 453 milioane de dolari pentru a pune capăt unei anchete internaţionale privind posibila manipulare a dobânzilor Libor, sumă considerată simbolică de către specialişti. Diferite state din SUA încearcă să stabilească amploarea prejudiciilor, înaintea demarării procedurilor judiciare împotriva mai multor instituţii financiare.
Ancheta va fi una extrem de complexă, ar putea dura câţiva ani şi s-ar putea finaliza cu aranjamente, nu cu puneri sub acuzare, spun surse din cadrul anchetei. Libor este rata dobânzii pe piaţa de î