* crede preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc * acesta îşi bazează afirmaţia pe faptul că oamenii s-au săturat de atitudinea "preşedintelui jucător" care i-a învrăjbit, fapt care va duce la venirea lor la vot şi la demiterea acestuia
Şansele ca Traian Băsescu să fie demis sunt foarte mari. Aceasta este convingerea liderului liberalilor brăileni, Cătălin Boboc. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta s-a arătat încrezător în dorinţa oamenilor de a face o schimbare şi a precizat că, personal, nu se îndoieşte că populaţia va sfida căldura şi îşi va rupe câteva ore din concediu, ca să meargă pe 29 iulie la vot.
Boboc a mai adăugat că oamenii nu trebuie să uite ce a făcut Băsescu în toţi aceşti ani şi cum a învrăjbit păturile sociale între ele, faptă inadmisibilă pentru un preşedinte: "Băsescu ne-a anunţat pe toţi că e un preşedinte jucător, dar nu credeam că va face ce a făcut. El a ieşit şi s-a bătut cu categorii sociale, cu guvernul când nu au fost ai lui la putere, cu parlamentul şi chiar cu alte state cu care ar trebui să colaborăm. Băsescu e acuzat de noi şi de oameni de lucruri punctuale. Nu se poate ca preşedintele unei ţări să vină să spună despre bugetari că reprezintă un om de 200 de kg cărat în spate de unul de 50 de kg, slab şi amărât. E drept, sunt probleme la stat, trebuie rezolvate, dar sub nicio formă un preşedinte care trebuie să fie mediator şi trebuie să fie un exemplu, nu poate să ia oamenii şi să îi transforme în duşmani unii cu alţii. Ar fi trebuit să găsească soluţii împreună cu cele două categorii sociale. Dar el a vrut să sacrifice bugetarii şi să atragă bunăvoinţa mediului privat", a comentat Boboc.
Acesta a mai adăugat că o altă gafă făcută de Băsescu a fost faptul că a învrăjbit angajaţii cu pensionarii şi că a desconsiderat mamele: "Băsescu le-a explicat angajaţilor că pensionarii sunt o mare povară p