După titlul de campioni cu echipa sub 15 ani, pregătită de George Trif, echipa de minibaschet (jucători sub 12 ani) a BC Mureş Târgu-Mureş a cucerit titlul de vicecampioannă, pierzând finala Ligii Naţionale de minibaschet în faţa celor de la Dan Dacian 1 Bucureşti.
La nivelul juniorilor, în afara echipei U 15, până la această ultimă finală, toate titlurile au revenit celor de la U Mobitelco Cluj Napoca. Adversarii campionilor de la minibaschet au luat startul în competiţie cu nu mai puţin de şase echipe, dovedindu-se deja de câţiva ani un centru care se axează pe creşterea tinerilor jucători. Bucureştenii au câştigat finala disputată la Braşov cu scorul de 62-35. În ciuda acestei înfrângeri din finală, rezultatul echipei pregătite de Soós Tibor Zsolt este unul deosebit de valoros, locul doi fiind obţinut într-o competiţie în care 91 de echipe au luat startul. Calificarea în finală a fost obţinută după ce mureşenii au câştigat nouă meciuri la rând, trecând în faza grupelor preliminare de BC Slam Bucureşti 2 (scor 66-21), AS Dan Dacian Bucureşti 5 (99-12) şi Olimpic Baia Mare 1 (92-8). În grupa din faza a doua au învins pe CSŞ Mediaş (42-17), WhiteSnakes Sibiu (49-32) şi CSŞ 6 Dinamo Bucureşti (46-20), calificându-se în faza de elimare directă. Au urmat optimile de finală, unde au trecut de U-Mobiteco 3 Cluj-Napoca (43-26), sferturile de finală, cu CSM Slam Bucureşti 1 (33-26) şi semifinala cu Speranţa BC Dinamic Bucureşti (35-27).
Echipa vicecampioană a evoluat în componenţa: Szasz Attila, Papai Attila, Adrian Nilcă, Barabas Rolland, Răzvan Marta, Joshua Sissons, Raul Gliga, Kalusi Barna, Daniel Costaşuc, Szoverfi Daniel, Kelemen Daniel, Bogdan Sasebeş.
După titlul de campioni cu echipa sub 15 ani, pregătită de George Trif, echipa de minibaschet (jucători sub 12 ani) a BC Mureş Târgu-Mureş a cucerit titlul de vicecampioannă, pierzând finala L