Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Definiţii, asemănări. Mazăre, sultanul litoralului (Galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, luni 16 iulie 2012 ·

Iubitor al petrecerilor, sultanul Selim al II-lea a preferat distracţia, femeile şi băutura în detrimentul conducerii imperiului

După nenumărate alte personificări, primarul Radu Mazăre a ajuns, sâmbăta trecută, Sultanul de Mamaia. Cu turbanul pe cap şi cu cadânele roindu-i în jur, primarul Constanţei s-a simţit foarte bine în pielea noului său personaj. De data aceasta cu cine s-a asemuit Radu Mazăre?

Potrivit definiţiei, sultan (sultân: „stăpânire", „stăpân") este un titlu islamic folosit în diferite epoci şi regiuni începând cu secolul al X-lea, precum India şi Imperiul Otoman. În arabă, termenul avea însemnătate de putere, autoritate, domnie şi dictatură, fiind un derivat al cuvântului masdar, care însemna putere sau autoritate. Mai târziu, ajunge să fie folosit ca titlu pentru anumiţi conducători care pretindeau autoritatea deplină, lipsa de dependenţă ori un şef mai mare în grad, care nu răspundeau guvernatorului califatului. Sultanii conduceau sultanate. Istoria modernă încă mai păstrează sultani ai anumitor state cum ar fi Brunei, Indonezia, Malaezia sau Oman.

„Am venit să mi te-nchini"

Fericiţii sultani puteau avea harem. Dar nu prin performanţele sexuale s-au evidenţiat. Cine nu a auzit de Baiazid Fulgerul, Mahomed Cuceritorul şi Soliman Magnificul?! Osman I a fost primul sultan al Imperiului Otoman şi, de la el, istoria a rămas cu mulţi războinici de seamă, recunoscuţi pentru cruzime, dar şi pentru îndârjirea în războaie. În operele poeţilor români, sultanii sunt des întâlniţi, mai ales atunci când vine vorba despre actele de voinicie ale marilor conducători ai ţării. Baiazid I, fiul lui Murad, un mare sultan al Imperiului Otoman, s-a luptat cu Ştefan cel Mare la Rovine. Evenimentul a dus la crearea uneia dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu, Scrisoarea III. Ce român nu ştie următoarele versuri?

„La un semn,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°