Investiţiile străine directe au continuat să se prăbuşească şi au atins în luna mai un nou minim istoric, de 19 mil. euro, de 20 de ori mai puţin faţă de fluxurile externe din aceeaşi lună a anului trecut.
La deteriorarea activităţii investiţionale a contribuit amplificarea aversiunii faţă de risc la nivel internaţional, dar trendul investiţiilor străine reflectă şi percepţia nerezidenţilor faţă de România şi atractivitatea mediului de afaceri. România este la al treilea guvern din acest an, iar la sfârşitul lunii iulie urmează să fie organizat referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
Pe ansamblul primelor cinci luni din acest an fluxurile de capital străin au totalizat doar 465 mil. euro, la jumătate comparativ cu cele din perioada ianuarie-mai 2011. Semnalele pentru investiţiile din iunie şi iulie, dar şi pentru lunile următoare nu sunt foarte favorabile având în vedere accentuarea tensiunilor politice interne.
La situaţia internă tensionată se adaugă şi problemele de pe pieţele externe şi frânarea economiilor din zona euro, principalii parteneri comerciali ai României.
Investiţiile străine au reuşit să acopere în primele cinci luni ale anului doar un sfert din deficitul de cont curent, care a ajuns la 1,9 mld. euro. Trendul descendent pentru investiţiile străine a început să se contureze din 2009.
După anul de graţie 2008, când investiţiile străine au atins un maxim de 9,5 mld. euro, au urmat trei ani de căderi continue. Anul trecut investiţiile străine au atins minimul ultimilor nouă ani, de 1,9 mld. euro.
Investiţiile străine directe au continuat să se prăbuşească şi au atins în luna mai un nou minim istoric, de 19 mil. euro, de 20 de ori mai puţin faţă de fluxurile externe din aceeaşi lună a anului trecut.
La deteriorarea activităţii investiţionale a contribuit amplificarea aversi