Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au ajuns la Oradea pentru a explica schimbările pe care le aduce noua lege a sănătăţii. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, în acelaşi timp decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, dr. Florian Bodog, a făcut o prezentare sintetică a proiectului de act normativ, care e în dezbatere publică.
"După cum se ştie, legea a beneficiat de mai multe sesiuni de consultări, iar în urma acestora s-au desprins următoarele principii care stau la baza unui proiect de lege: menţinerea controlului statului asupra sistemului de sănătate (ştim cu toţii ce tulburări sociale au apărut în momentul în care a apărut ideea că sistemul de urgenţe poate fi privatizat), garantarea unei reţele publice de asistenţă medicală, asigurarea de asistenţă medicală la toate nivelele, garantarea utilizării fondurilor colectate numai în sistemul de sănătate, eliminarea monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în contractarea serviciilor de sănătate şi delegarea unor atribuţii ale Ministerului Sănătăţii, deci o descentralizare", a spus Bodog într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri.
Dispare monopolul CAS
Noua lege aplică, între altele, şi principiul solidarităţii, în sensul că toţi cetăţenii sunt obligaţi să contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, însă există şi categorii scutite de plata asigurărilor, care sunt suportate de la bugetul de stat.
Una dintre cele mai importante prevederi este definirea pachetului de servicii medicale de bază de care beneficiază pacientul, dar şi creşterea accesibilităţii la serviciile medicale, cu posibilitatea ca pacientul să îşi aleagă singur asiguratorul. "Practic vor exista 10-12 case regionale de asigurări de sănătate, iar celelalte case vor dispărea şi locul lor va fi luat de case de asigurări private", a explicat Bodog.
Întrebat de jurnalişti care este strategi