Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăcerea Bisericii la vreme de ciumă politică

Publicat in Contributors.ro, luni 16 iulie 2012 ·

La precedenta suspendare a Preşedintelui, în 2007, Mitropolitul Bartolomeu Anania, alături de episcopii pe care-i păstorea, dădea un comunicat care dovedea verticalitatea morală a Bisericii. Astăzi, când situaţia este infinit mai gravă, ierarhii Bisericii tac.

Astăzi, în zile de ciumă politică, exact în orele în care puciul parlamentar era la apogeu – printre altele, tocmai fuseseră schimbaţi prin fraudă legislativă preşedinţii celor două camere, fuseseră limitate atribuţiile Curţii Constituţionale, fusese emasculată instituţia Avocatului Poporului şi era declanşată oficial procedura de suspendare a Preşedintelui României -, pe dealul Patriarhiei în data de 5 iulie 2012 se desfăşurau lucrările Sfântului Sinod, structura conducătoare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Era una din şedinţele obişnuite, unde participă toţi episcopii BOR şi care se petrece de două ori pe an, fiind programată, aşadar, cu mult înainte. În pofida faptului că ţara ardea deja, nimeni nu a zis nimic dinspre oficialii BOR. Aşa cum au acceptat (aproape) in corpore bolşevizarea ţării, tot astfel la această nouă tentativă de blocare a României în parcursul ei natural de integrare în Occident ierarhii BOR tac. Înţelegând neutralitatea politică a clerului BOR, afirmată în repetate rânduri la nivel oficial, tăcerea aceasta în vreme de criză a statului de drept devine însă impardonabilă şi suspectă.

“Este datoria noastră morală de a lua atitudine”

Ce s-a întâmplat în anul 2007? După suspendarea Preşedintelui petrecută în acel an, întrucât jocurile parlamentare, ne amintim, erau la fel de murdare, forţând legislaţia în vigoare şi Constituţia, Mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011), înconjurat de episcopii mitropoliei pe care o conducea, dădea pe data de 2 mai 2007 un comunicat vibrant “în numele celor peste patru milioane de cetăţeni pe care-i păstorim, preoţi şi mireni, cei care

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°