Florin Georgescu a anunţat că paritatea leu/euro, care a atins luni, 16 iulie, maximul istoric de 4,5571 lei/euro, va reveni sub 4,5 lei/euro, după ce scena politică se va calma.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, este de părere că după referendumul privind demiterea preşedintelui şi clarificarea situaţiei de pe scena politică, leul se va aprecia şi cursul leu/euro va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro. Conform mediafax, Gerogescu a precizat că nu este angajat politic şi nu face parte în acest moment din niciun partid, iar poziţia sa este una 100% de tehnocrat.
După ce vineri moneda naţională s-a depreciat pronunţat, leul a recuperat uşor luni din pierderea înregistrată în sesiunea interbancară din finalul săptămânii trecute, cu sprijinul intervenţiilor BNR, însă cursurile publicate de banca centrală pentru euro şi dolar au urcat la noi valori maxime, de 4,5571 lei/euro şi, respectiv, 3,7399 lei/dolar. Paritatea leu/euro a început să crească încă din urmă cu două săptămâni, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor. În ultimele două săptămâni leul s-a depreciat cu peste 2,25%.
Florin Georgescu a anunţat că paritatea leu/euro, care a atins luni, 16 iulie, maximul istoric de 4,5571 lei/euro, va reveni sub 4,5 lei/euro, după ce scena politică se va calma.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, este de părere că după referendumul privind demiterea preşedintelui şi clarificarea situaţiei de pe scena politică, leul se va aprecia şi cursul leu/euro va reveni sub nivelul de 4,5 lei/euro. Conform mediafax, Gerogescu a precizat că nu este angajat politic şi nu face parte în acest moment din niciun partid, iar poziţia sa este una 100% de tehnocrat.
După ce vineri moneda naţională s-a depreciat pronunţat, leul a recupera