Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinenii s-au descurcat onorabil cu Roma

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 iulie 2012 ·

Trupa lui Marian Bondrea a cedat greu, scor 0-2, în amicalul de lux, disputat în Italia, cu AS Roma, lăsând o impresie bună

Oficialii grupării CS Turnu Severin au renunţat imediat la ideea de a merge în cantonament în Austria, când au primit propunerea de a juca un amical cu celebra formaţie AS Roma, şi au acceptat pe loc stagiul din Slovenia. Deşi temători la început, oltenii lui Marian Bondrea şi-au văzut visul împlinit şi au jucat împotriva primei echipe a italienilor, nu cu Primavera, aşa cum se aşteptau mulţi.

Amicalul de lux a avut loc sâmbătă după-amiază, la Riscone di Brunico (Italia), iar severinenii au fost nevoiţi să parcurgă 300 de kilometri pentru această întâlnire. Cu toate astea, „a meritat“, după cum susţin jucătorii la unison, chiar dacă Marius Bălău şi compania au pierdut cu 2-0, golurile romanilor fiind marcate de Burdisso (‘42) şi Lopez (‘65), informează romaniansoccer.com.

Oltenii au pus probleme în atac

Antrenorul Romei, Zdenek Zeman, a început cu Bogdan Lobonț titular şi cu un sistem obişnuit pentru echipele antrenate de el, 4-3-3, iar italienii au avut prima ocazie de gol, prin Lamela, al cărui şut a trecut pe lângă poarta apărată de Şteţca. Replica severineană a venit în minutul 20, când Cosmin Vancea l-a pus la grea încercare pe Lobonţ cu un şut, „Pisica“ respingând cu dificultate în corner. Oltenii au continuat să arate că n-au bătut drumul degeaba, Pătraşcu şi Moutinho semnând şi ei două ocazii bune de gol. Experienţa şi valoarea au făcut însă ca AS Roma să intre în avantaj la pauză, Burdisso înscriind cu o lovitură de cap de la 11-12 metri, după o lovitură de colţ (1-0, ‘42).

În repriza secundă, s-au operat multe schimbări în ambele formaţii, însă jocul nu a avut deloc de suferit. CS Turnu-Severin a ratat cea mai mare ocazie de gol a meciului prin nou-intratul Joel, care a trimis mingea din foarf

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 24 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 28 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 18 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 36 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 40 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°