Deşi liderii Uniunii Europene încearcă în Spania o strategie de combatere a crizei datoriilor de stat diferită faţă de cea din Grecia, pe zi ce trece cele două ţări seamănănă mai mult. Guvernul dă senzația ca nu mai gasește soluții în timp ce zeci de mii de oameni îşi strigă nemulţumirile în stradă sindicatele se revoltă. Relatează de la Madrid corespondentul RFI Mugur Chiujdea.
Guvernul dă senzația ca nu mai găsește soluții, sindicatele se revoltă, iar Comisia Europeană se infltrează subtil preluând controlul unei societăți care nu reușește să se se dezmeticească din visul prosperității. Spania nu mai este miracolul economic de acum cinci ani, când obiectivul de politică economică era depășirea PIB-ului francez, după ce boom-ul imobiliar poziționase economia iberică între primele 10 ale lumii.
În ultimile luni, după ce Spania a ajuns pe marginea prăpastiei, Mariano Rajoy și-a epuizat energia într-o polemica sterilă legată de semantica cuvântului “salvare”. Premierul spaniol a făcut eforturi vizibile pentru a evita să spună lucrurilor pe nume, încercand să sugereze că situția Spaniei nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplat în Grecia, Irlanda sau Portugalia, că Spania nu este o economie ”intervenită”. În cele din urma locul eufemismelor a fost luat de rigoarea termenilor unui împrumut care schimbă societatea spaniolă din temelii.
S-a terminat perioada euforiei imobiliare, când achiziționarea unei case se convertise într-o afacere la îndemâna majorității, fiind investiții care se amortizau cu rapiditate, în ritmului amețitor al creșterii prețurilor. Dintr-o dată piața imobiliară a înțepenit, șomajul a ajuns la 25%, cu perspective de creștere, băncile sunt în pragul falimentului, iar societatea se revoltă.
Ultimile măsuri de austeritate luate de premierul Mariano Rajoy, care trebuie sa genereze un aport pozitiv de 65 miliar
