A luat în mână vâsla gondolei pentru prima dată în urmă cu 18 ani, moştenind meseria de la vărul său, care voia să se retragă din branşă. Era un tânăr artist în căutarea succesului. Între timp, a vândut zeci de tablouri şi a expus în şase ţări, însă nu a renunţat la slujba lui cu jumătate de normă: gondolier în Central Park, New York.
Andres Garcia Pena a început să lucreze ca gondolier pe lacul din Central Park, New York, în 1994. A rămas singurul luntraş care plimbă îndrăgostiţii pe sub podurile din parc, cântându-le celebra "O, Sole Mio" şi asistând la peste 1.000 de cereri în căsătorie. "Este a doua cea mai grozavă slujbă din lume. Îmi place la nebunie. Parcul şi lacul sunt minunate, vorbesc cu o mulţime de oameni amabili, ce poate să nu-ţi placă? Apoi, este o slujbă de şase luni pe an", povesteşte pictorul, potrivit educationupdate.com.
"Sunt gondolier în Central Park de 18 ani şi sunt şi artist. Nu vorbesc italiana, dar oamenii mă întreabă foarte des asta, aşa că le spun în italiană o replică, apoi nu mai e nevoie să vorbesc. Dar cânt în italiană, am cumpărat o casetă cu cântece, am transcris versurile şi le-am învăţat", povesteşte Garcia Pena, într-un interviu pentru BBC.
Pictorul s-a născut în Milano, Italia, în 1971, din părinţi columbieni, însă locuieşte în New York de când avea doi ani. Andres Gracia Pena are o diplomă în artă de la Cooper Union College din Greewich Village. "Sunt artist de când mă ştiu. În primii 14 ani ca gondolier am lucrat şapte zile pe săptămână, dar nici nu câştigam aşa de bine pe atunci. Acum, lucrez ca gondolier numai în weekend-uri, în rest, mă ocup de creaţiile mele", le-a mai povestit artistul jurnaliştilor englezi.
O lungă perioadă de timp, a pictat în Barcelona şi, de aceea, este cunoscut drept "pictorul cu taurii de luptă". Îi puteţi vedea tablourile pe blogul personal. Picturile lui păstrează influen