Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, luni, că a primit solicitări din partea sindicatelor şi patronatelor pentru desfăşurarea referendumului pe parcursul a două zile.
Întrebată cum vede PNL eventuala desfăşurare a referendumului în două zile, Câmpeanu a răspuns: „Este o părere şi a unor politicieni şi a unor reprezentanţi din societatea civilă şi chiar am avut solicitări şi din partea anumitor patronate şi sindicate. Am avut înainte de această conferinţă de presă o întâlnire şi cu reprezentanţi de la sindicate şi patronate şi au solicitat acest lucru, ca referendumul să aibă loc în două zile".
Câmpeanu a precizat că solitarea sindicatelor şi patronatelor a avut la bază faptul că este o perioadă de concedii, o perioadă de vară, şi există şi condiţii climaterice deosebite.
„Atunci când ceri ca la vot să vină peste nouă milioane, trebuie să le creezi şi condiţiile ca să-şi exercite acest drept - fără cozi, fără stat în căldură, în ploaie", a spus Câmpeanu.
PDL nu va recunoaşte un referendum la care participă mai puţin de 50% plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale şi care să dureze mai mult de o zi, a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.
Blaga a precizat, după şedinţa BPN al partidului, că în acest fel PDL înţelege să respecte cu stricteţe deciziile Curţii Constituţionale referitoare la organizarea referendumului.
„Noi, PDL, nu vom recunoaşte un referendum la care participă mai puţin de 50% plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale şi care să dureze mai mult de o zi. Înţelegem în acest fel să respectăm cu stricteţe decizia Curţii Constituţionale referitoare la organizarea referendumului, în democraţie regulile nu se schimbă în timpul jocului", a precizat Vasile Blaga.
Întrebat cum se va pune în practică această nerecunoaştere a referendumului, Blaga a spus: „Toate la timpul lor. No