În plină caniculă medicii se plâng de faptul că temperaturile în interiorul saloanelor sunt aproape insuportabile,iar dacă pacienții nu au curaj să se plângă, medicii au început să o facă.
„Cele mai multe aparate de aer condiționat au fost cumpărate în urmă cu mulți ani de zile, când era ministru Nicolaescu. Sunt destule cazuri în care personalul, medicii, și-au adus aparatele de aer condiționat de acasă sau au pus bani și au cumpărat, este greu să lucrezi în condițiile actuale“, a declarat dr. Neviser Zaharcu pentru ziaruldetulcea.ro.
Mai mult, managerul Ion Popescu este acuzat de faptul că nu respectă legislația în vigoare, uitând să pună la dispoziția personalului medical apă, așa cum prevede legea.
„Salariile sunt destul de mici, hai că medicii își permit și chiar cumpără apă și pentru restul personalului, dar sunt angajați cu salarii mici care nu își permit să dea banii în fiecare zi pe apă, mai aduc de acasă, dar ar trebui să primească de la instituție, nu e normal“, spun reprezentanţi ai Spitalului Tulcea.
Citeşte mai multe detalii pe ziaruldetulcea.ro!