Angelica, numita si aglica, anghelica, angelina, antonica, bucinis sau cucuta mare, angelina sau iarba celor sapte ingeri, in functie de zona geografica, creste spontan in zonele subalpine, preferand locurile umede si stancoase, bogate in substante nutritive.
Are o tulpina inalta, de pana la doi metri, care se termina cu buchetele de flori alb verzui, ca niste umbrelute. Angelica din flora spontana este o planta rara, ocrotita de lege. In scop medicinal, este folosita cea din culturi organizate.
Legenda spune ca Arhanghelul Rafael ar fi lasat aceasta planta pe pamant ca sa-i protejeze pe oameni de ciuma. De-a lungul timpului, insa, tratamentele cu angelica au fost folosite cu succes pentru fortificarea organismului, pentru revenirea poftei de viata, combaterea depresiei si indigestiei, reglarea ciclului menstrual.
In scop medicinal se foloseste toata planta, de la frunze si flori pana la radacina, care se recolteaza primavara sau la sfarsitul verii, in primul an de viata al plantei. Partile superioare ale plantei, cele de deasupra pamantului, adica, se recolteaza in iunie si iulie. Planta se usuca imediat dupa recoltare si trebuie tinut minte ca se foloseste numai un an.
Datorita proprietatilor sale diuretice, sudorifice, antibiotice si digestive, angelica se recomanda, ca infuzie, impotriva indigestiilor, gutei, colicilor intestinale, balonarilor.
Angelica se administreaza sub forma de infuzie si decoct. Infuzia de angelica se prepara turnand o cana de apa fierbinte peste o lingura de planta maruntita, asta insemnand radacini, seminte si tulpini de planta, in parti egale. Se acopera vasul si se lasa la infuzat timp de 10-15 minute dupa care se strecoara. Se recomanda cald, cate doua-trei ceaiuri pe zi, inainte de mese.
Decoctul se obtine punand la fiert 10-15 grame de radacina uscata, intr-o jum
