Potrivit cercetărilor făcute de poliţiştii băcăuani, cei doi tineri s-au înecat în timp ce s-ar fi aflat la scăldat în barajul de la Bereşti, ei fiind traşi de un curent într-o zonă cu apă mai adâncă.
Anchetatorii nu exclud varianta ca victimele să fi încercat să se salveze reciproc.
"Un martor aflat pe malul barajului a sunat la numărul de urgenţă 112, anunţând dispariţia celor doi tineri. În zonă au fost deplasate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău care, după câteva ore de căutări, au reuşit să găsească trupurile celor două victime. În acest caz a fost declanşată o anchetă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care au murit cei doi tineri, relevant în acest sens fiind rezultatul necropsiei ce va fi efectuată de medicii legişti", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Narcisa Butnaru.
În acţiunile de căutare a trupurilor celor doi tineri înecaţi, pompierii băcăuani au fost sprijiniţi şi de un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
Potrivit cercetărilor făcute de poliţiştii băcăuani, cei doi tineri s-au înecat în timp ce s-ar fi aflat la scăldat în barajul de la Bereşti, ei fiind traşi de un curent într-o zonă cu apă mai adâncă.
Anchetatorii nu exclud varianta ca victimele să fi încercat să se salveze reciproc.
"Un martor aflat pe malul barajului a sunat la numărul de urgenţă 112, anunţând dispariţia celor doi tineri. În zonă au fost deplasate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău care, după câteva ore de căutări, au reuşit să găsească trupurile celor două victime. În acest caz a fost declanşată o anchetă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care au murit cei doi tineri, relevant în acest sens fiind rezultatul necropsiei ce va fi efectuată de medicii legişti", a declarat, luni, purt