Într-o schimbare radicală de poziţie, Banca Centrală Europeană a susţinut necesitatea impunerii de pierderi deţinătorilor de obligaţiuni de rangul I emise de cele mai afectate case de economii spaniole, deşi, până în prezent, miniştrii de Finanţe ai zonei euro au respins această măsură, conform unor persoane familiare cu aceste negocieri.
Noua poziţie a BCE a fost anunţată de către preşedintele acesteia, Mario Draghi, la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din 9 iulie, întâlnire în legătură cu acordarea de asistenţă financiară pentru băncile spaniole, anunţă publicaţia financiară „Wall Street Journal”. Aceasta reprezintă o rupere completă de politica BCE în timpul ajutorului acordat băncilor irlandeze, şi ele victimele prăbuşirii pieţei imobiliare, atunci banca centrală insistând ca deţinătorii de obligaţiuni de rangul I ale băncilor salvate să nu sufere pierderi.
Protejarea creditorilor de rang I
Miniştrii de Finanţe au respins această sugestie, temându-se de reacţia pieţelor financiare. O schiţă a acordului de asistenţă financiară, prin care nu mai puţin de 100 de miliarde de euro vor fi injectaţi în sistemul bancar spaniol obligă guvernl de la Madrid să impună pierderi doar acţionarilor şi deţinătorilor de obligaţiuni bancare de rang inferior în cadrul băncilor asistate, nefăcând nicio menţiune despre creditori. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că „este clar că deţinătorii de obligaţiuni de rangul I nu vor fi implicaţi în procesul de distribuţie a pierderilor”.
Decizia miniştrilor a respectat un model în cadrul zonei euro pentru a rezolva problemele bancare, model prin care deţinătorii de obligaţiuni bancare de rangul I sunt protejaţi chiar şi de consecinţele celor mai severe probleme bancare. Însă schimbarea de poziţie a BCE ar putea reprezenta un semnal că poziţia acestora nu mai este aşa de sigură în cadrul proces