Au început înscrierile pentru admiterea la facultate. Candidaţii se pregătesc pentru examenul de admitere la instituţiile de învăţământ superior unde nu se intră doar pe bază de dosar.
Candidaţii care se înscriu la Academia de Studii Economice au scăpat de învăţat, aici admiterea se face exclusiv pe baza dosarului de înscriere. Cele mai multe facultăţi bucureştene au însă, în programul admiterii, exame scrise.
Astfel, Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) organizează concurs de admitere în anul I de studii universitare de licenţă (cursuri de zi) cu durata de patru ani în cadrul a 15 facultăţi. Candidaţii se pot înscrie în perioada 16 - 21 iulie, concursul de admitere urmând să se desfăşoare în 23 şi 24 iulie.
La şase facultăţi, la nota finală va conta şi media obţinută la Bacalaureat: Inginerie Electrică, Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, precum şi Inginerie Medicală. La celelalte facultăţi din cadrul UPB, admiterea se face după rezultatele obţinute la examenul de admitere sau în funcţie de interviu. Subiectele de examen vor fi de tip grilă.
Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2012-2013 este de 4.750 de locuri finanţate de la bugetul de stat în acest an, dar şi locuri cu taxă, a precizat rectorul UPB, Mihnea Costoiu.
Pentru înscrierea la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine este necesar un certificat de competenţă lingvistică, eliberat de instituţii abilitate sau de Departamentul de Limbi Moderne din UPB, în urma unui test care va fi susţinut în 20 iulie, informează economica.net.
Candidaţii pot fi admişi pe baza rezultatelor examenului de bacalaureat şi a unui interviu la facultăţile Inginerie Electrică, Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Bioteh