Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi poliţişti, acuzaţi că n-au înregistrat plângerile, ca să nu se aleagă cu dosare nerezolvate

Publicat in Adevarul, luni 16 iulie 2012 ·

Doi agenţi de Poliţie care au lucrat până de curând în comuna prahoveană Floreşti sunt acuzaţi de localnici că au refuzat să înregistreze mai multe reclamaţii privind fapte de natură penală

Cum menţii o statistică bună privind situaţia rezolvării dosarelor? Păi, e simplu, munceşti din greu şi găseşti făptaşii. Mai este, însă, o posibilitate. Dacă dosarele ţi se par greu de rezolvat şi te temi că se vor încheia cu pecetea „autor necunoscut“, atunci refuzi, de la bun început, să le mai înregistrezi. De această practică sunt acuzaţi doi poliţişti din comuna prahoveană Floreşti, informează cotidianul Telegrama. Localnicii spun că au depus foarte multe plângeri în ultimii ani, privind fapte de natură penală, însă nu au primit numere de înregistrare şi nicio altă informaţie despre cursul anchetei, ceea ce i-a făcut să creadă că, de fapt, plângerile lor nici nu fuseseră înregistrate de la bun început. Oamenii acuză o lipsă totală de implicare a celor doi agenţi şi spun că bunurile care le-au fost furate n-au mai fost recuperate niciodată. „Acum câţiva ani am cumpãrat un scuter pe care am dat 27 de milioane de lei. L-am adus acasã şi l-am bãgat la subsolul blocului, într-o boxã încuiatã. Am plecat la Ploieşti şi când m-am întors nu l-am mai gãsit. Am fost la Poliţie, am vorbit cu agentul, dar nu s-a rezolvat nimic. Nu mi-a dat numãr de înregistrare la plângere, nu am nimic la mânã cã mi s-a furat scuterul. Am mai trecut pe la Poliţie sã mã interesez, am stat pe holuri pânã mi s-a fãcut rãu şi am renunţat. Nu s-a rezolvat nimic pânã acum", a povestit unul dintre păgubiţi, Constantin Crãciun, pentru sursa amintită. Acum câţiva ani a avut loc furtul unei sume de bani dintr-un magazin din satul Cãlineşti. „Au intrat mai multe ţigãnci în magazin şi mi-au furat banii din casa de marcat. Am sunat la Poliţie şi mi-au spus cã maşina e plecatã la Câmpina, cã o sã vinã când se î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 47 minute
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Cel mai bine plătit bancher din Europa continentală este şeful UBS, Sergio Ermotti

G4Media acum 43 minute
Şeful grupului bancar elveţian UBS AG, Sergio Ermotti, a fost anul trecut cel mai bine plătit director general în rândul celor mai mari bănci din Europa continentală, în timp ce şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a obţinut cea mai mare creştere a ve

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum o ora
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 2 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Putin l-a primit la Kremlin pe liderul sârbilor bosniaci, Dodik, căutat de justiţia din Bosnia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit marţi la Kremlin pe liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a anunţat preşedinţia rusă, transmite AFP, transmite Agerpres. Milorad Dodik este căutat de justiţia din Bosnia într-o anchetă pentru

Volei Alba Blaj, învinsă de Igor Gorgonzola Novara în finala Cupei CEV, într-o atmosferă senzațională

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSM Volei Alba Blaj a fost învinsă și în returul finalei Cupei CEV, Igor Gorgonzola Novara câștigând cu 3-0 (30-28, 25-17, 28-26) pe terenul adversarei. Echipa din Italia avea nevoie doar de două seturi pentru a-și adjudeca un nou trofeu european și

Medici de la INML puși sub acuzare pentru mușamalizarea unui caz de malpraxis. Acuzațiile care li se aduc

Ziare.com acum o ora
Cinci membri ai Comisiei de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală sunt urmăriţi penal şi au dobândit calitatea de suspect pentru favorizarea făptuitorului, în cazul medicului acuzat de malpraxis şi cercetat pentru mo

UPDATE - Fechet: Undă verde pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca / Au trecut 45 de ani de la demararea lucrărilor / Se va suplimenta capacitatea de producţie energie cu 40,2 GWh/an / Mesajul lui Sebastian Burduja

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă, marţi, că a fost emis proiectul de acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, obiectiv amplasat în localităţile Băile Herculane, Mehadia şi Cornereva din ju

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 9 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Alertă în Capitală. Instituţii publice au primit prin poştă câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu/ Poliţiştii bucureşteni fac verificări/ Sprijin de la SRI şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Capitală sunt în alertă, după ce instituţii publice au primit, marţi, prin poştă, câte un plic cu un praf de culoare alb-rozaliu. La această oră, poliţiştii bucureşteni fac verificări la faţa locului, cu sprijinul Serviiului Român d

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

9°/18°
joi

9°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

mar.

6°/13°
mie.

9°/12°
joi

8°/13°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

7°/15°
mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

7°/17°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°