Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura de forţă a lui Ponta ar putea întârzia aderarea la Schengen (Le Monde)

Publicat in rfi, luni 16 iulie 2012 ·

"Criza din România: prim-ministrul nu-i convinge pe responsabilii europeni". Sub acest titlu, ziarul Le Monde cu data de 15/16 iulie publică un articol semnat de Philippe Ricard şi Jean-Pierre Stroobants, jurnalişti acreditaţi pe lângă instituţiile europene de la Bruxelles, articol din care emană o serioasă temere în legătură cu evoluţia situaţiei politice din România.

Este citat, de exemplu, un înalt funcţionar, care consideră că puterea de la Bucureşti doreşte să "instrumentalizeze" instituţiile statului român, cel puţin aceasta este impresia care domină la Bruxelles.

Pe un ton grav, cei doi ziarişti arată că nici preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso şi nici preşedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, nu sunt convinşi că actuala criză politică din România s-ar putea încheia odată cu referendumul de pe 29 iulie, aşa cum a spus premierul român, Victor Ponta, în cursul recentei sale vizite la Bruxelles. "Preşedintele Comisiei şi cel al Consiliului şi-au exprimat, în termeni aproape identici, profunda îngrijorare. Primul şi-a exprimat dorinţa ca domnul Ponta să restabilească puterile Curţii Constituţionale, respectiv independenţa justiţiei şi să numească un mediator, precum şi un procuror general şi un director al luptei anticorupţie independenţi", scrie Le Monde.

Autorităţile de la Bruxelles se tem că în contextul acestei crize vor reveni la putere apropiaţii fostului prim-ministru Adrian Năstase, mentorul lui Victor Ponta, mai arată cei doi ziarişti. Ei mai explică însă că România se poate aştepta, începând cu data de 18 iulie, la primele măsuri de retorsiune, întrucât va fi publicat la Bruxelles raportul Comisiei privind statul de drept în Bulgaria şi în România. O evaluare pozitivă ar fi deschis calea României pentru Spaţiul Schengen. Ziariştii francezi îl citează însă pe un alt responsabil de la Bruxelles, care consideră că

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 27 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 34 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 47 minute
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 22 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Undă verde pentru Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Ungaria şi Slovacia nu se mai opun / Olandezul mai are nevoie de sprijinul României

Mediafax acum o ora
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați

Ziua Constanta acum 19 minute
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°