După ce au "cules" din plin kilograme în plus, au dovedit, în cele din urmă, că se poate. Ei sunt oamenii care au luptat cu obezitatea şi au reuşit, chiar dacă destinul unora dintre ei nu s-a arătat prea blând. Sursa: FOTO: SHUTTERSTOCK
Americanul Jon Brower Minnoch, născut în 1942, deţinea recordul de "cel mai gras bărbat din lume". El cântărea, în anul 1978, 635 de kilograme. Omul a început să urmeze un regim alimentar foarte strict, cu doar 1.200 de calorii pe zi, reducându-şi greutatea până la 216 kilograme într-un an. În urma acestui regim, Jon a slăbit câte 22 de kilograme în fiecare lună.
Din păcate, în 1981, la nici doi ani de la slăbire, americanul se îngrăşase cu 89 de kilograme. Jon a murit în 1983, la numai 41 de ani, cântărind 362 de kilograme.
Mesaj de trezire
Britanicul Keith Martin obişnuia să consume 20.000 de calorii pe zi. Era considerat cel mai gras om din lume, cântărind aproape 370 de kilograme. De curând, britanicul a înţeles că-şi pune viaţa în pericol cu regimul său alimentar şi a luat decizia de a slăbi cât mai multe kilograme. Dacă până acum, Keith consuma de 20 de ori mai multe calorii decât media normală, acum el consumă 1.500 de calorii, deoarece doctorii l-au anunţat că este foarte posibil să moară dacă nu ţine regim.
Un alt motiv pentru care britanicul a decis să mănânce mai puţin îl reprezintă şi faptul că a fost declarat oficial cel mai gras om din lume. "A fost ca un mesaj de trezire. Nu învinovăţesc pe nimeni pentru această situaţie oribilă în afară de mine. Doctorii mi-au spus că nu voi ajunge la 50 de ani dacă nu iau măsuri drastice. Trebuie să scap de jumătate din kilogramele pe care le am", a spus el.
Bărbatul a mai povestit presei că s-a apucat să mănânce în exces în urmă cu 26 de ani, în momentul în care mama sa a murit, iar de la 11 septembrie 2001 nu a mai părăsit casa pe propriile