În acest weekend, când lumea a fost cuprinsă de febra petrecerilor, şi de la Festivalul Noroiului din Coreea de Sud, la Ziua Naţională a Franţei, până la parada cu care alegorice din Mamaia - la care primarul Mazăre, care a schimbat bereta lui Che cu turbanul sultanului, şi-a etalat cadânele din harem - a fost câte ceva de sărbătorit, la Gura Humorului s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului gastronomic „Barabula de Aur”.
Mâncărică de cartofi cu carne şi legume
Dacă la ediţiile precedente nu mai era loc pentru toţi cei care îşi dădeau ghes la prepararea cartofului, iar publicul, îmbiat la degustări, s-a delectat cu tocinei, papanaşi şi clătite din cartofi, găluşte din cartofi cu prune şi „barabule turmentate” (cartofi fierţi în afinată), la ediţia din acest an, pe faleza Moldovei am găsit sâmbătă, la momentul de start al festivalului, un singur concurent.
Este vorba de Asociaţia „Obcinile” din Poiana Micului, premiată la una din ediţiile anterioare, asociaţie între ai cărei membri fondatori se află şi Primăria comunei Mănăstirea Humorului.
Aşa că, în jurul ceaunului cu mâncărică de cartofi cu carne şi legume (preparată după o reţetă poloneză) i-am găsit pe preşedintele asociaţiei, Lucaş Iuraşec, pe primarul din Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan, şi pe cei câţiva membri ai asociaţiei îmbrăcaţi în costume populare poloneze.
Plăcintă cu brânză şi cartofi
Lucaş Iuraşec, de la care am aflat că 55% din locuitorii din Poiana Micului sunt etnici polonezi, a completat oferta gastronomică şi cu alte produse, etalând pe masă, alături de coşurile cu legume şi fructe, cu pâine de casă, gogoşi şi o prăjitură specific poloneză („Cracoveanca”), o plăcintă cu brânză şi cartofi.
Recomandarea lui „cu grade”, pentru mâncarea tradiţională „la cazan” (făcută cu cartofi, ceafă de porc, costiţă şi legume), a fo