Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa se câştigă un referendum. „Trebuie să destabilizezi inamicul şi să-l determini să joace după regulile tale”

Publicat in Antena 3, luni 16 iulie 2012 ·

BBC News Onlinea publicat un articol despre "Cum să câştigi un referendum". Materialul conţine mai multe recomandări de la câştigători sau învinşi în diferite referendumuri din Marea Britanie, ce pot fi aplicate în orice campanie pentru o astfel de consultare populară.

Spre deosebire de alegerile generale, referendumurile sunt o luptă pe viaţă şi pe moarte între două părţi care ar putea să nu se mai întâlnească vreodată la urne, scrie jurnalistul Brian Wheeler. În cazul referendumurilor nu se poate vorbi despre o coaliţie confortabilă sau un compromis, întrucât câştigătorul ia tot. Deşi fiecare campanie este diferită, sunt câţiva factori pe care toate le au în comun, scrie Wheeler. Materialul a fost realizat în perspectiva organizării, în Marea Britanie, a unui referendum pe tema relaţiei ţării cu UE, a reformei Camerei Lorzilor sau a independenţei Scoţiei.

Tinerii strategi din spatele campaniei din 2004 de blocare a planurilor lui John Prescott de a înfiinţa o adunare regională în North-East şi-au găsit inspiraţia în filmele de război şi în particular în filmul "Patton" al lui George C. Scott. Strategii au decis că nu este suficient doar să îţi aperi teritoriul, ci trebuie să mergi mai departe şi să îţi destabilizezi inamicul. Nimic nu este suficient pentru a exploata slăbiciunea celeilalte părţi.

"Adevăratul truc este să ataci punctele lor puternice şi să câştigi, pentru că atunci oponentul nu va mai avea cu ce să riposteze, până în punctul în care poţi să îl faci tăvălug", scrie William Norton, fostul strateg al campaniei de respingere a referendumului din North East.

Un alt factor important constă în cunoaşterea adversarului. "Trebuie să fii foarte realist în privinţa celor cu care te confrunţi", este de părere Katie Ghose, director de campanie în cadrul referendumului provind votul alternativ (AV) din M

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 40 minute
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 58 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°