Mass-media locală se află la mâna publicităţii de stat. În lipsa transparenţei şi a unor criterii eficiente de atribuire a contractelor, autorităţile pot decide cine „trăieşte“ şi cine nu.
Într-o piaţă media cu bugete de publicitate tot mai scăzute, contractele de reclame date de instituţiile statului sunt o gură de oxigen pentru ziare, radiouri şi televiziuni. În timp ce publicitatea comercială scade, cea publică este în creştere. Potrivit celui mai recent raport realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), piaţa de publicitate de stat s-a dublat în 2011 faţă de 2010 datorită proiectelor europene, care alocă un buget special publicităţii. Dacă presa centrală se mai poate baza pe banii clienţilor privaţi, pe plan local, situaţia este mult mai dificilă. Publicitatea făcută de instituţiile statului asigură, de multe ori, supravieţuirea unor titluri.
Contractele se dau discreţionar, fără transparenţă şi fără criterii pertinente de atribuire. Anul 2005 a marcat introducerea unor criterii tehnice clare de atribuire a contractelor de publicitate publică, pe modelul criteriilor din advertisingul privat, dar minunea nu a ţinut mult. „În 2009, când CJI a verificat prevederile, acestea erau deja nerespectate, erodate, ocolite, manipulate", spune Ioana Avădani, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.
Apoi, o ordonanţă de urgenţă, dată în februarie 2010 de Guvernul Boc, ridica pragul de transparenţă de la 2.000 de euro - cât fusese stabilit iniţial de specialiştii din media, la 20.000 de euro. Ulterior, pragul a fost coborât la 15.000 de euro. Asta înseamnă că, dacă un contract de publicitate este sub 15.000 de euro pe an, devine prea neimportant ca să fie controlat de Autoritatea Naţională pentru Monitorizarea şi Reglementarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Totodată, nu trebuie să ajungă pe site-ul www.publicitatepublica.
