Ieri, duminica, m-am hotarat sa infrunt natura pentru prima data in acest inceput de vara. Si am infruntat-o in gasca cu mai multi prieteni, mergand la pescuit. Era prima zi fara prohibitie, asa ca am trecut Dunarea cu bacul si, inarmati cu undite si lansete, am luat cu asalt baltile aducatoare de peste si voie buna. Odata ajunsi la locul nostru, stiut de ceva timp, in graba ne-am pus echipamentul pescaresc, am umflat barca pneumatica si tot arsenalul l-am depus in apa.
O imagine de vis se desfasura inaintea noastra si o liniste seculara ne indeparta definitiv de cotidianul stresant, greoi si plictisitor al zilelor noastre corupte si mizere. Natura, in toata splendoarea ei, isi arata treptat frumusetile si curiozitatile acestui colt de rai asezat cu salbaticie inca din vremuri imemoriale. Toate nuantele de verde ma inconjurau, chiar eu eram imbracat in verde-camuflat si eram atat de fericit, incat si fericirea-mi era verde. Doua lebede negre plutind in cuplu pe apa cristalin-verzuie ne-au atras privirile de la plutele noastre, parca nemiscate de linistea caldurii de vara autentica.
Soarele, prea stralucitor, asezat perpendicular cu ale sale raze pe fruntile noastre, imi prelungea starea de lene, iar fosnetul frunzelor si adierea usoara a vantului ma cufundau si mai mult in starea de extaz primordial, de inceput de lume neexplorata si necunoscuta de nimeni. Aburi calzi si umezi ieseau din apa, amintindu-mi de “supa organica” de la inceputurile plasmuirii Pamantului si a paradisurilor ancestrale.
Era liniste, liniste deplina, toata natura dormea, iar amintirea diferitelor momente din viata mea, de demult, imi dadea un sentiment de tristete si insingurare eterna. Un sarpe de apa se uita gales la mine, fixandu-ma atent cu privirea. Am intins mana la el si a fugit. Cateva insecte isi facura aparitia, iar una dintre ele, “calul popii”, se as