Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coincidenţă sau nu? În timpul rugăciunii la icoana care aduce ploaia, la Iaşi s-a dezlănţuit o furtună

Publicat in Adevarul, luni 16 iulie 2012 ·

Chiar în timp ce zeci de credincioşi se rugau duminică seara, de la ora 18.00, la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa" pentru aducerea ploii, la Iaşi tuna şi fulgera, iar în cele din urmă s-a declanşat o furtună care a durat jumătate de oră.

Reprezentanţii Bisericii „Toma Cozma", acolo unde este expusă copia icoanei „Prodromiţa", cunoscută în special pentru aducerea ploii, susţin că rugile pentru îndreptarea vremii le-au fost ascultate, iar pictura a înfăptuit o nouă minune prin furtuna care s-a stârnit dumincă seara, de la ora 18.00, chiar când s-a început slujba Acatistului „Maicii Domnului".

În biserică se afla în acel interval circa 50 de persoane.

„Considerăm că nu este o simplă coincidenţă faptul că la noi s-a făcut ruga pentru ploaie, iar afară a început furtuna exact de la ora 18.00, câns s-a oficiat sluba Acatistului Maicii Domnului «Prodromiţa»", susţine Vasilica Onofrei, consilier relaţii publice la Biserica „Toma Cozma".

Icoana care aduce ploaia, vizitată de zeci dintre enoriaşii Parohiei „Toma Cozma“ din Iaşi

Icoana care aduce ploile poate fi privită doar de către bărbaţi şi numai după ora 18.00

Replica icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa" a fost primită în dar pe 12 iulie de către părintele paroh Mihai Mărgineanu de la Arhimandritul Clement Haralamb, vieţuitor la Muntele Athos.

„Îmbrăcată" în argint şi pietre preţioase, întocmai precum originalul de pe Muntele Athos, copia icoanei făcătoare de minuni este mai mică ca dimensiune, dar feţele bisericeşti mărturisesc că puterea de binefacere este aceeaşi.

Icoanele făcătoare de minuni din judeţul Iaşi. Vezi aici unde te poţi închina FOTOGALERIE

Biserica face rugăciuni ca să invoce ploaia

Până la Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, în fiecare duminică, de la ora 18.00 se oficiază Slujba Acat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 21 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 54 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°