După canicula care paralizat săptămâni întregi comunele Botoşaniului, duminică noaptea spre luni, cerul parcă s-a dezlănţuit. Grindina de mari dimensiuni a distrus acoperişuri, culturile,iar autorităţile au fost nevoite să ceară întreruperea alimentării cu energie electrică pentru a preveni accidente grave.
Peste o mie de case distruse, două şcoli afectate grav, mii de hectarede culturi făcute praf, toace acesteadac parte ddintr-un bilanţ întocmit recent de autorităţi. Pagubele sunt însă mult mai mari, iar evaluările continuă.
Opt comune din Botoşani au fost afectate parţial de căderi de grindină de mari dimensiuni. Este vorba de Dersca, Ungureni, Brăeşti, Vârfu Câmpului, Dângeni, Cândeşti, Mihăileni şi Văculeşti.
Din primele informaţii furnizate de către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, fenomenul a provocat distrugeri la acoperişurile caselor. Autorităţile locale au mers în această dimineaţă, în localităţile afectate de grindină, pentru a ajuta primarii şi membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă în vederea evaluării distrugerilor.
Potrivit evaluărilor preliminare, efectuate de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor enunţate şi specialişti ai I.S.U. Botoşani până la ora 13.00, grindina a distrus parţial acoperişurile a aproximativ 1.500 de case şi anexe gospodăreşti şi a două şcoli şi culturile agricole (grâu, rapiţă, floarea-soarelui, porumb, soia, ovăz şi orzoaică) de pe cca. 7.000 de hectare.
Rmâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.