Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape centenar, cel mai căutat criminal nazist a fost identificat. Un informator a obţinut 25.000 de dolari recompensă pentru că l-a turnat

Publicat in Jurnalul, luni 16 iulie 2012 ·

Cel mai căutat criminal nazist din lume, Laszlo Csizsik-Csatary, în vârstă de 95 de ani, acuzat de complicitate la moartea a 15.700 de evrei în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit la Budapesta, a declarat directorul biroului Centrului Wiesenthal din Israel, Efraim Zuroff, citat de AFP.

"Cotidianul britanic The Sun l-a putut fotografia şi filma datorită informaţiilor pe care le-am furnizat în septembrie 2011", a precizat Zuroff. Sun a anunţat duminică pe pagina sa de Internet că Csatary Laszlo "a fost identificat şi găsit" la Budapesta. "Acum zece luni, un informator ne-a furnizat date care ne-au permis să îl localizăm pe Laszlo Csatary la Budapesta. Acesta a primit recompensa de 25.000 de dolari pe care o acordam pentru informaţii care să permită găsirea criminalului nazist", a explicat Zuroff într-un interviu telefonic pentru AFP.

Plângere din 2011

Încă din septembrie 2011, Zuroff a depus o plângere împotriva lui Ladislau Csizsik-Csatary, acuzându-l că în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a fost conducătorul unui lagăr nazist din localitatea Kassa. Procuratura ungară a iniţiat cercetarea lui Csatary în stare de libertate sub acuzaţia că ar fi criminal de război. Zuroff a prezentat Procuraturii ungare noi probe care dovedesc că Csatary a avut un rol-cheie în deportarea a aproximativ 300 de evrei şi uciderea acestora în vara anului 1941. "Noile dovezi întăresc suspiciunile oricum puternice în privinţa lui Csatary şi ne obligă să facem tot posibilul ca el să fie tras la răspundere pentru infracţiunile comise. Trecerea timpului nu a disipat vinovăţia sa, iar vârsta înaintată nu poate reprezenta o scuză pentru iniţiatorii Holocaustului”, a precizat Zuroff.

Centrul Simon Wiesenthal îl considera pe Csatary Laszlo, 95 de ani, cel mai căutat criminal de război de pe întreg mapamondul.

Procuratura Budapesta a admis că î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu este audiat acasă de procurori în dosarul Mineriadei din 1990, fiind inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ziare.com acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar procurorii îl vor audia acasă miercuri, 1 ianuarie. În timp ce Petre Roman, inculpat în același caz, a mers la Parchetul General, pr

Ciolacu: Vom rămâne în deficit de 7% şi în ţinta de 7% din PIB pentru investiţii

Mediafax acum 47 minute
„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă şi de consilieri secretari de stat şi cu doamna preşedinte de la ANAF. Am stabilit indicatorii pe care o să îi prezinte domnul ministru în şedinţa de guvern de joi. E un pas premergător apr

Percheziţii la Casa de pensii Sibiu. Un funcţionar şi un paznic sunt bănuiţi de fapte de corupţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii fac şapte percheziţii domiciliare în Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu, şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea, precum şi la sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Ce urmează pentru președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, după ce a fost arestat

HotNews acum 19 minute
Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 2 ore
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

O femeie a născut pe trotuar, lângă Spitalul Polizu. Bebelușul a murit. Poliția face cercetări

Adevarul acum o ora
O femeie a născut pe trotuar, în apropierea Spitalului Polizu din București, poliția demarând deja o anchetă cu privire la împrejurările în care s-a produs acest eveniment, cu atât mai mult cu cât bebelușul a murit.

Emiratele Arabe Unite, încă o posibilă locație pentru întâlnirea dintre Trump și Putin

Adevarul acum 46 minute
Printre țările unde ar putea avea loc întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și Donald Trump se numără acum și Emiratele Arabe Unite (EAU), după ce a fost exclusă varianta Elveției, potrivit agenției de presă ruse TASS.

Ziua Culturii Naţionale - Patriarhul Daniel afirmă promovarea culturii creştine în timpul regimului comunist: „Viaţa bisericească a generat cea mai mare parte a tezaurului cultural românesc”

News.ro acum 2 ore
Patriarhul Daniel prezintă succint, de Ziua Culturii Naţionale, modalităţi prin care Biserica a susţinut cultura creştină în timpul regimului comunist, aducând un omagiu memoriei tuturor persoanelor care, în acea epocă, au apărat şi promovat valoril

INS: Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, în primele 11 luni din anul 2024

News.ro acum 3 ore
Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută şi cu 1,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°