Nimeni nu-şi bate capul de ce merge România prost. Dar e bine că merge prost, că moare, odată cu ea, şi capra vecinului.
Mi-aduc aminte vag procesul electoral al referendumului din 2007. După ce că era o prostie politică, mai avea şi rezultatul cunoscut dinainte: eşec pe toată linia. Cert e că, atunci, preşedintele a înregistrat o dublă victorie: proporţia celor care au respins referendumul, de 75% la 25%, precum şi faptul că CCR l-a declarat valabil, în ciuda lipsei cvorumului. Dar, pe atunci, rezultatul era cunoscut dinainte şi l-am privit ca pe o fatalitate istorică. Azi, lucrurile s-au complicat teribil. Nimeni nu mai e sigur de niciun rezultat, nimeni nu mai pariază, toată lumea face calcule. Din câte se prefigurează, ambele tabere vor avea pierderi - cum se spune - babane.
Interesul USL e să iasă lumea la vot. Bazându-se pe sondaje de opinie care variază în limita de douăzeci de procente, tot ce le lipseşte e cvorumul. De aceea, Legea referendumului ar fi trebuit să accepte orice număr de participanţi la vot, iar votarea să dureze două zile. Sau trei. Antonescu îşi va da demisia, Ponta va fi debarcat în două luni. De partea cealaltă, suporterii preşedintelui sunt într-o dilemă caragialiană din care nu pot ieşi. Dacă nu votează, referendumul se invalidează. Dar invalidarea l-ar trimite pe preşedinte înapoi cu un scor catastrofal, opus celui obţinut în 2007. Dacă se votează, vor fi, probabil, înfrânţi. Nicicum nu e bine.
Aşa se face că există, acum, o discuţie tot mai aprigă despre cvorum şi reprezentativitate. Am să încerc s-o sintetizez pe scurt. Comisia de la Veneţia (un soi de Curte Constituţională Europeană) constată că, dacă o minoritate vrea, poate, prin absenteism, să doboare voinţa majorităţii. Iată cum. Să zicem că 47% dintre cetăţeni vor un lucru, 6% se opun, iar 47% nu au nicio părere, sau le e indiferent. Dacă cei care nu dores
