Nicăieri în lume, iar la noi parcă şi mai puţin decât la ceilalţi, nu se ştie dacă Supercupa este ultimul meci al sezonului deja încheiat sau acela care îl deschide pe cel mare. Într-adevăr, deşi acest meci opune echipele care au câştigat competiţiile majore naţionale, campionatul şi cupa, el are loc practic ca o avanpremieră a anului competiţional următor, incluzând în componenţa echipelor angrenate fotbalişti care n-au avut nici o legătură cu ele la data obţinerii trofeelor, iar unii dintre cei care au muncit din greu pentru acele performanţe sunt deja transferaţi. Tocmai de aceea, acest trofeu este tratat cel mai adesea în glumă, fiind mai curând un amical, iar trofeul doar pretextul. În multe ţări acesta a şi dispărut, iar palmaresul echipelor nu-l include printre trofeele oficiale. Italia, de exemplu, duce acest meci aiurea în lume, ba în Japonia, ba în Statele Unite, oferindu-l ca pe un spectacol spectatorilor dispuşi să plătească un ban bun pentru a vedea la lucru nişte artişti. Noi încă îl luăm mai în serios decât alţii, poate şi fiindcă e o aşa de mare sărăcie în performanţă, aşa că oficiali şi jucători deopotrivă se laudă şi ei cu ceva dacă apucă să-l câştige. Aşa stau lucrurile şi cu meciul de sâmbăta trecută, dintre Cluj şi Dinamo: interviuri, declaraţii, comentarii, de parcă n-ar fi fost vorba doar de un pretext pentru o bere băută după. Între altele, clujenii parcă băuseră vreo două şi înainte. Iar dinamoviştii arătau de parcă ar fi fost chiar fotbalişti, cred că mai ales fiindcă ăilalţi păreau cum am spus. Cred că marele câştig al lui Dinamo este dispariţia lui Moţi, iar dacă ar scăpa cumva şi de Săgeată (cum, nu-l mai caută înnebunită Barcelona!?, nici Arsenal!?, ei, atunci poate Pohang Steelers) atunci poate că ar fi sigură scăparea de retrogradare. Aşadar, Dinamo a câştigat, ziceam sus, primul meci oficial al marelui sezon. Un prilej bun de a p