Cand striga criticand Romania, domnul Barroso, Presedintele Comisiei Europene, o face nu de furie ci de frica. Nu este vorba de frica pentru soarta democratiei romanesti ci de propria soarta. O soarta pusa la incercare de presiunile grupurilor de interese speriate ca isi vor pierde privilegiile cucerite in Romania de-a lungul atator ani, deseori prin instrumentele coruperii si santajului.

In plan national romanesc, cauza si miza actualului razboi politic este refacerea echilibrului de putere intre institutiile statului, respectiv deblocarea mecanismului de control inter-institutional prin contraponderi (checks and balancies).

In plan international, amintitul razboi a redeschis cursa pentru controlul Romaniei. Astfel, criticile venite din toate directiile sunt de fapt expresii ale competitiei dintre principalii protagonisti euro-atlantici care, folosind aceleasi pretexte oferite de aceeasi ampla dezinformare, urmaresc sa-si smulga una alteia influenta asupra Bucurestiului. Competitorii nu se confrunta direct ci pun cu totii presiuni paralele asupra tintei romane, fiecare sperand ca aceasta ii va ceda lui.

In fine, in plan transnational, avem de a face cu contradictia (veche de cand post-comunismul) intre capitalul autohton si capitalul strain. Este vorba despre ecoul contemporan, mult mai aspru si mai cinic, al ciocnirii intre doctrina „prin noi insine” (national-liberala) si doctrina „portilor deschise” (neo-liberala).

In planul dintai se lupta romanii intre ei. In planul al doilea se lupta strainii intre ei – pe spatele romanilor. In planul al treilea se lupta romanii („corupti”) cu strainii („virtuosi”).

Lupta dintre capitalul autohton si cel strain este cu atat mai dura cu cat intalnirea lor s-a produs in momentul in care primul se gasea in faza acumularii primitive (consecutive revolutiei anti-comuniste din 1989) iar cel din urma