- Cultural - nr. 137 / 17 Iulie, 2012 Centenar N. Steinhardt In trezvia ideii… (I) O noua privire asupra eseisticii lui Nicolae Steinhardt, prin ceea ce Eugen Simion numea, in Sfidarea retoricii, "ochiul textual”, descopera o permanenta stare de elevatie. Energia textelor, coeziunea lor, acoperind "reguli” ale persuasivitatii, tin de spiritul invatat. Exercitiul de asimilare a unui fond cultural esential era pentru Nicolae Steinhardt un continuu al edificarii spirituale a fiintei; cea care indrazneste sa caute ("a nu indrazni e un pacat”) cu "privirea cuprinzatoare” si "pasul sigur”. Sunt oameni care traiesc la intamplare – scria Ernest Bernea in Crist si conditia umana – si altii care cerceteaza sa descopere samburele de lumina care intretine lumea si viata. Acestia din urma au privirea cuprinzatoare si pasul sigur; calatori prin vremuri, ei strabat increzatori minunata opera a creatiei daruita noua de Dumnezeu. Intr-un interviu din 1987 – dintr-o serie de interviuri realizate de scriitorul Nicolae Baciut – Steinhardt isi marturiseste apetitul pentru sfintenia indraznelii, abordand apogee ale spiritualitatii lumii: "Trebuie, totusi, sa citesc, sa ma veselesc, sa nu ma dau batut, sa ma port astfel incat sa nu se observe de catre ceilalti ca am necazuri trupesti ori angoase mintale, sa infrunt neantul lui Heidegger si al lui Jaspers, sa opun gaurii negre din centrul Caii Lactee credinta mea crestina a vesniciei Duhului.” Sfintenia indraznelii, accesul la filoane adanci de zeste culturala, tot una cu o "ordonare a trezviei” (vezi N. Steinhardt, Primejdia marturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea, Ed. Dacia, 1993, p.7), apartine spiritului invatat si sentimentului apartenentei la familia marilor intelectuali romani, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu. Si prin biografiile acestora, alaturandu-le fluxuri din opere fundamentale