Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămânem sub supravegherea C.E. Află ce cuprinde proiectul de raport cu privire la MCV pentru Bulgaria

Publicat in Antena 3, marți 17 iulie 2012 ·

Comisia Europeană (CE) nu poate avea deplină încredere în Bulgaria, după cinci ani de monitorizare, arată proiectul de raport cu privire la MCV, scrie cotidianul bulgar Trud, citat de Focus News şi Mediafax.

Publicaţia notează că România se află în aceeaşi poziţie. Sofia este criticată pentru minimizarea importanţei reformelor judiciare şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, în timp ceRomânia este criticată pentru subminarea unor principii UE ca statul de drept şi separarea puterilor, scrie cotidianul bulgar, citat de agenţie.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este menţinut atât pentru Sofia, cât şi pentru Bucureşti, pe o perioadă nedefinită, iar următoarele rapoarte urmează să fie prezentate la sfârşitul lui 2013 şi, respectiv, la sfârşitul lui 2012, adaugă aceeaşi sursă.

Bulgaria a înregistrat progrese tangibile la nivelul cadrului legislativ în ansamblu, potrivit proiectului raportului, dar provocarea constă în acoperirea unor lacune în probleme-cheie, scrie cotidianul citat de agenţie, adăugând că un regres major este lipsa unor direcţii clare la nivelul politicilor. Bulgaria va atinge obiectivele MCV dacă accelerează procesul reformelor, îşi asumă mai multe angajamente şi le permite magistraţilor să stabilească ritmul, continuă ziarul.

De asemenea, CE doreşte o unitate în acţiunile autorităţilor bulgare şi o abordare sincronizată a schimbărilor, potrivit aceleiaşi surse. În pofida cooperării de succes cu alte state membre UE în reducerea infracţiunilor transfrontaliere, crima organizată rămâne o provocare crucială pentru Bulgaria, se arată proiectului de raport, scrie sursa citată.

Proiectul de raport menţionează o intensificare a semnalelor cu privire la licitaţiile publice, cumpărarea de voturi, corupţia la nivel înalt şi lacune în declaraţiile de avere ale funcţionarilor public

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 34 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°